29 aprilie 2024
ActualitatePrimarul Necula s-a întâlnit cu reprezentanții protestatarilor de pe Calea Bârladului

Primarul Necula s-a întâlnit cu reprezentanții protestatarilor de pe Calea Bârladului

După ce au blocat strada, duminică, timp de mai multe ore, locuitorii de pe Calea Bârladului și-au desemnat zece reprezentanți care să poarte o discuție cu primarul Cosmin Necula.

Întâlnirea a avut loc luni, de la ora 9.00, în biroul primarului și a avut ca principal subiect, evident, asfaltarea străzii Calea Bârladului, la care nu au mai fost realizate lucrări de asfaltare de peste 15 ani, din perioada 2002-2003.

Primarul Cosmin Necula le-a explicat trimișilor locuitorilor de pe Calea Bârladului faptul că, în lipsa resurselor financiare, a fost nevoie să se aștepte momentul rectificării bugetare pentru a se aloca banii necesari pentru această lucrare.



Astfel, săptămâna trecută, a fost transmis consilierilor locali proiectul de hotărâre prin care se propune la rectificarea bugetară alocarea sumei de 1,85 milioane lei, sumă necesară pentru executarea lucrărilor de refacere a carosabilului pe Calea Bârladului.

Proiectul de hotărâre urmează a fi supus aprobării în ședința Consiliului Local de marți, 24 iulie. Totodată, primarul Cosmin Necula a prezentat și graficul de timp necesar implementării proiectului.

Astfel, din momentul aprobării rectificării în Consiliul Local urmează demararea procedurii simplificate de achiziție publică pentru desemnarea constructorului, procedură care durează 30 de zile.

În urma desemnării constructorului, lucrările pot dura între 4 și 6 săptămâni, în funcție de condițiile meteo. Proiectul presupune frezarea și turnarea de covor asfaltic bituminos la fir.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri