8 mai 2024
ActualitatePrimarii victorioși, nevoiți să se alieze cu inamicii ca să poată guverna

Primarii victorioși, nevoiți să se alieze cu inamicii ca să poată guverna

Și-au clamat victoria asupra inamicilor politici dar, în mai multe orașe din județ, primarii care au câștigat alegerile vor trebui să-i roage pe foștii inamici să-i ajute pentru a forma majoritățile în consiliile locale.

* În municipiul Bacău, primarul ales Lucian Viziteu va trebui să negocieze cu formațiunile politice crearea unei majorități în Consiliu deoarece Alianța PNL – USR – PLUS care l-a sprijinit nu are decât 9 din cei 23 de consilieri. Alianța Social Umanistă (care include și PSD) are 4, Pro România, tot 4, PER are 3, PMP 2 iar Dorin Chirilescu este independent. Rămâne de văzut dacă Alianța PNL – USR – PLUS va rămâne omogenă sau fiecare partid va avea propriile pretenții.

* La Onești, doar trei formațiuni au trecut pragul electoral. Primarul Laurențiu Neghină (candidat sub semnul PMP) are de partea sa 8 consilieri ai Mișcării Populare din cei 21 din câți este format Consiliul. Pentru a obține majoritatea va trebui să negocieze ori cu Alianța PNL-USR-PLUS care are 7 consilieri ori cu PSD care are 6 consilieri. Ca și în Bacău, lucrurile se pot complica deoarece partidele care formează Alianța electorală PNL – USR – PLUS vor dori sa negocieze separat.



* La Moinești lucrurile par și mai simple: PNL, sub semnul căruia a candidat primarul ales Valentin Vieru are în consiliu 10 din cei 19 consilieri. PSD are 4 consilieri, USR și PMP câte 2 și Pro România – 1.

* Și la Comănești treburile sunt clare. PNL are 12 din cei 19 consilieri, primarul Viorel Miron fiind candidat al acestui partid. PSD are 6 reprezentanți în Consiliu iar USR – 1.

* La Buhuși, situația este complicată, primarul Vasile Zaharia (PSD) având sprijinul a doar 6 din cei 19 consilieri. Pro România și PNL au câte 5, PMP – 2 și ALDE – 1.

* La Dărmănesti nu e nimic de comentat: 13 din cei 17 consilieri sunt de la PNL, partidul primarului Constantin Toma. În consiliu mai sunt 4 reprezentanți ai PSD.

* La Slănic Moldova, PNL are 8 din cei 15 consilieri. Primarul Gheorghe Baciu (PNL) pare să nu aibă griji. PSD are 6 consilieri iar PMP – 1.

* La Târgu Ocna, primarul ales Aurelian Ciubotaru (PSD) va avea de negociat. PSD are numai 4 din cei 17 consilieri. USR are alți 4, PNL are 3, Pro România și PMP au câte 2 iar Partidul Alternativă Dreapta și PER – câte 1.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri