26 aprilie 2024
ActualitatePrimaria e datoare vanduta femeilor de serviciu din scoli / Educatie in...

Primaria e datoare vanduta femeilor de serviciu din scoli / Educatie in moloz

Cu mai putin de doua saptamani inainte de debutul anului scolar 2008 – 2009, lucrarile de reparatii si igienizare din mai multe scoli din municipiul Bacau sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire. In ciuda declaratiilor pompoase ale celor de la Primarie, in unele unitati de invatamant nu a calcat picior de zugrav sau instalator. In aceste conditii, conducerile scolilor au facut ce-au putut cu ajutorul femeilor de serviciu. In rest, Dumnezeu cu mila.
Scolile din municipiul Bacau au contat, anul acesta, pentru Primarie cam cat o ceapa degerata. Acesta e singura explicatie, in conditiile in care, cu numai o saptamana inainte de inceperea scolii, unele unitati de invatamant inca mai astepta zugravii si instalatorii. Pusi in fata faptului implinit, directorii scolilor au facut curatenie sau, cel mult, au dat un var cu ajutorul femeilor de serviciu. Si, ca sfidarea sa fie totala, Primaria a anuntat ca organizeaza cateva licitatii pentru acordarea lucrarilor de reparatii si igienizari la o serie de scoli din Bacau de abia la inceputul lui septembrie. Lucrarile efective vor demara, in cel mai fericit caz, in aceste zile si se vor termina cu mult dupa inceperea scolii. Mizeria, praful si zgomotul in care vor invata elevii conteaza, insa, prea putin pentru cei de la Primarie, unde toate lucrurile se vad in roz bombon. “In ceea ce priveste reparatiile in scoli, banii au venit pe trei cai: de la Guvern prin inspectoratele Scolare, de la Guvern prin intermediul Primarie si exclusiv de la administratia locala. Lucrarile efectuate din fonduri asigurate numai de primarie sunt intr-un stadium avansat de executie, in timp ce banii veniti de la Guvern prin intermediul nostru au fost aprobati de abia pe 27 august. In aceste conditii, e normal sa organizam licitatiile de abia acum. E vorba de 3,5 milioane de lei, suma care va fi alocata unui numar de 37 de scoli”, ne-a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvant la Primaria Bacau. In municipiul Bacau functioneaza tocmai 37 de unitati de invatamant, ceea ce inseamna ca toate scolile vor primi o felie din fondurile alocate de Guvern. Care sunt fericitele unitati scolare care au primit si bani de la primarie pentru caratenie de vara, nimeni nu ne-a putut spune.

Directori diplomati

Pusi in fata faptului implinit, directorii de scoli s-au adaptat rapid situatiei. Cat despre primarie, acestia prefera sa fie diplomati. “La inceput m-am panicat putin, dar mi-am dat seama ca o rezolvare ar fi sa invatam doua saptamani in doua schimburi. Nu e normal, dar asta e. E primul meu an de directorat si nu vreau sa ma supar pe nimeni. De la anul, insa, voi sti cum sa lucrez”, a declarat Carmen Popa, directorul Colegiului “Henri Coanda”, care inca mai spera ca se vor rezolva toate problemele. Adica schimbarea coloanei principale, varuitul si schimbarea usilor camerelor din camin, varuitul corpurilor A si B ale liceului si punerea la punct a izolatiei termice. La randul ei, Tincuta Bondalici, directorul Scolii “Georgeta Mircea Cancicov”, spune ca ca a gasit solutii pentru perioada in care lucratorii trimisi de primarie vor schimba caloriferele in jumatate din scoala. “E adevarat ca in aproape jumatate de scoala nu vom putea invata in primele saptamani ale anului scolar, dar solutii sunt. Vom invata in doua schimburi”, a explicat directorul fostei scoli nr. 4. O solutie valabila pentru scoli, nu insa si pentru gradinite cu program prelungit. Cum micutii de la camin nu pot veni in doua schimburi, Elena Zatu, directorul Gradinitei nr. 24, a gasit solutia lucrului in zilele de sambata. Noi zicem doar ca e optimista.



Scris de Eduard Cucu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri