14 mai 2024
ActualitatePrezentare de cărți de poezie și Expoziție de tapiserie la Casa Bacovia

Prezentare de cărți de poezie și Expoziție de tapiserie la Casa Bacovia

Grădina Casei Memoriale „George Bacovia”, din Bacău, a fost animată, sâmbătă seara, 20 august, de un eveniment pe care cei care l-au creat și l-au întreținut l-au numit „Arta, o formă de vibrație îngerească”. Practic, titlul acestei activități culturale a avut în vedere expoziția cu lucrări de tapiserie artistică realizate de Veronica Bocăneț-Călin, dar a creat și un cadru perfect pentru lansarea a patru volume de poezie semnate de inginerul băcăuan Nicolaie Sorin Ionescu.

La acest eveniment au fost prezenți, între alții, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Brăneanu, scriitorul, profesorul și ziaristul Ioan Dănilă și ziaristul și scriitorul Cornel Galben.

Cine încă nu l-a cunoscut pe inginerul Nicolaie Sorin Ionescu nu știe că pentru acest om viața este percepută și descrisă numai în versuri. Orice ar spune, orice ar face, la Nicolaie Sorin Ionescu totul înseamnă versificare. Tot discursul său, în orice împrejurare, înseamnă ritm, măsură și rimă. De aceea, nu a fost o surpriză ca însăși deschiderea și prezentarea evenimentului de sâmbătă seara din Bacău să fie făcută tot în versuri. Iar acest discurs nu a omis să includă evenimentul în realitatea pe care o parcurgem, cu toate ale ei.



Veronica Bocăneț-Călin a expus 22 de lucrări sub titlul generic „Stările de grație ale tapiseriei”, multe creații pe teme religioase, dar toate opere delicate, sugestive și cu mesaje profunde. Poetul a venit, însă, pentru prima oară într-o astfel de prezentare în public cu patru volume de poezie. Cel mai recent, „Zile și Nopți” (ed. StudIS, Iași, 2022), celelalte fiind „Subiectiv sau Cronici contemporane” (Bacău, 2021), „Ceahlăul meu… iubirea mea” (StudIS, 2021) și „Cuvinte despre satul meu sau Aici am văzut lumina” (Bacău, 2019), autorul fiind originar din Săucești.

Despre eveniment și despre cei care și-au prezentat operele au vorbit Ioan Dănilă, Dumitru Brăneanu. „Nicolaie Sorin Ionescu – a spus Ioan Dănilă – este un poet al cetății, dar și al oralității, dar nu este un banal versificator, ci poetul care știe să scoată în evidență ceea ce este semnificativ în societate. Astfel, el a făcut chiar și o monografie lirică a satului său natal”.

Dumitru Brăneanu a remarcat spiritul bacovian al serii create de Nicolae Sorin Ionescu și Veronica Bocăneț-Călin. „A fost o seară plină de spiritualitate, de cultură. A fost o altă abordare a poeziei, dar și o fericită îmbinare a poeziei cu arta, pentru că și tapiseria artistică e un mod de a scrie poezie altfel. Și Nicolaie Sorin Ionescu are un alt fel de a scrie poezie, un fel de trăire spirituală cu o exprimare directă în versuri, care ajunge mai ușor la sufletul cititorului. Importante sunt și inflexiunile poetice cu trimitere la istoria poporului român. E unul dintre puținii români care mai trăiesc cu patriotism istoria noastră”.

Cu acest prilej a fost evocată și creația sculptoriței Alina Ilinca Enache (1939-2021), a cărei operă „Vis” poate fi văzută în grădina Casei Bacovia.

Iar pentru că evenimentul a avut loc în grădina Casei Bacovia, Nicolaie Sorin Ionescu a citi și câteva poezii din opera marelui poet simbolist, dar a și cântat, pentru că mai are un talent încă ascuns publicului. Nu au fost omise nici inflexiunile patriotice regăsite în operele poetice, pentru că Nicolae Sorin Ionescu dovedește și un sincer patriotism.

De asemenea, tot cu acest prilej a fost prezentat participanților un tablou cu portretul lui Vasile Alecsandri, cu autor necunoscut, adus de Veronica Bocăneț-Călin și care a fost donat viitoarei case memoriale Alecsandri din Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri