28 martie 2024
Zona zeroEu știuPrevenirea intoxicațiilor cu ciuperci

Prevenirea intoxicațiilor cu ciuperci

Pentru prevenirea cazurilor de intoxicaţii cu ciuperci otrăvitoare, unele soldate cu deces, Direcția de Sănătate Publică Bacău recomandă populatiei urmatoarele:

– evitaţi consumul de ciuperci/bureţi procurate de la comercianţi care nu pot face dovada avizului fito-sanitar,

– evitaţi culegerea şi consumul de ciuperci/bureţi din pădure, chiar dacă le cunoaşteţi că sunt comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a ţării noastre au suferit mutaţii devenind otrăvitoare,



– întrucât copiii cu vârste mici sunt mai sensibili decât adulţii şi pot face forme de intoxicaţie foarte grave, chiar letale, nu-i hrăniţi cu preparate din ciuperci,

– credinţa că prin fierberea o dată cu ciupercile a unor obiecte (linguri din argint) sau a unor legume (ceapă, usturoi, cartofi, etc.) dă certitudinea că acestea sunt sau nu comestibile, după cum acestea îşi modifică sau nu culoarea, este total greşită, neavând susţinere ştiinţifică.

În cazul în care aţi consumat ciuperci/bureţi consideraţi comestibili şi constataţi apariţia bruscă a următoarelor simptome :

📌 colici abdominale (dureri abdominale intermitente), greţuri, vărsături, diaree,

📌 transpiratie, semne de deshidratare manifestate prin piele uscată şi sete mare,

📌 alterarea stării generale, agitaţie, confuzie, halucinaţii,

📌 crampe musculare,

📌 micşorarea pupilei,

prezentaţi-vă de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală ‼️

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri