5 mai 2024
ActualitatePreședintele CJ, în comunele Răcăciuni și Orbeni, pentru a verifica stadiul execuției...

Președintele CJ, în comunele Răcăciuni și Orbeni, pentru a verifica stadiul execuției unor obiective finanțate din fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea,a fost, astăzi, în comunele Răcăciuni și Orbeni, alături de prefectul județului, Lucian Bogdanel și deputatul Costel-Neculai Dunava pentru a verifica stadiul execuției unor obiective de interes comunitar, finanțate din fonduri europene, de la bugetul național dar și cel local.

“La Orbeni, așa cum a dovedit în repetate rânduri, primarul @Costache Popa continuă investițiile în folosul comunității. În prezența inspectorului școlar general, Ana-Maria Egarmin, au fost recepționate lucrările la noua grădiniță, construită în satul Scurta. Acesta este al V-lea obiectiv din comună, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 și cofinanțare din bugetul local. Valoarea investiției este de 1,5 milioane lei.

La Răcăciuni, sub coordonarea primarului Lucian Cheța, se va finaliza, în curând, reabilitarea a peste 9 kilometri de drumuri locale, investiție în valoare de 1 milion de euro- fonduri nerambursabile prin PNDR și finanțată de AFIR. De asemenea, în toamna acestui an vor fi încheiate lucrările de modernizare la Casa de Cultură din localitate, obiectiv cofinanțat de CJ Bacău.



Felicitări edililor dl. Costache Popa și dl. Lucian Cheța pentru organizare, tenacitate și pricepere. Eforturile și dedicarea acestor primari gospodari demonstrează că, în județ, se lucrează într-un ritm susținut, realizat prin colaborarea dintre autoritățile locale, județene și guvernamentale, prin care se obțin rezultate remarcabile, în folosul cetățenilor.
Fără îndoială, munca în echipa politică PSD reușește să facă diferența dintre vorbe și lucruri concret realizate”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri