29 aprilie 2024
ActualitatePreședintele CJ Bacău, întâlnire cu ambasadorul Finlandei

Președintele CJ Bacău, întâlnire cu ambasadorul Finlandei

Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a participat alături de ambasadorul Finlandei la București, Excelența Sa Paivi Pohjanheimo, la o acțiune de împădurire ce a avut loc în pădurile din Fierăstrău-Oituz.

Această acțiune, la care a participat primarul comunei, Gheorghe Bodea, precum și o grupă de studenți ai Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania Brașov, vine să prefațeze seria de manifestări dedicate celebrării a 100 de ani de independență a Finlandei, care culmina cu Ziua Independenței Finlandei, ce va fi celebrată pe 6 Decembrie 2017.

Excelența Sa Paivi Pohjanheimo, a ținut să precizeze că pe toată durata anului, Ambasada Finlandei la București a promovat diverse evenimente în România pentru a îmbogăți cunoștințele despre Finlanda, despre oamenii ei, despre cultura finlandeză și mediul nostru de afaceri. ”Ca parte a eforturilor întreprinse de Ambasada Finlandei, am continuat să susținem în diverse feluri companiile finlandeze în provocările întâlnite de acestea în România.



Având în vedere că în scurt timp țările noastre vor sărbători jubileul Centenarului, ne-am propus ca gest simbolic să plantăm 100 de brazi în pădurile din Oituz. Speră că anul 2017, în care statul finlandez împlinește 100 de ani de existenta, să fie văzut ca un prolog pentru anul 2018, când România își va celebra propriul centenar. În spiritul acestei idei, adresez cetățenilor români invitația de a sărbători împreună un secol de când Republica Finlanda și-a dobândit independența.”.

Președintele Sorin Brașoveanu a salutat prezența pe meleagurile băcăuane a Excelenței Sale, Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei la București.

”Printr-o coincidență fericită, cele două țării, prietene, își sărbătoresc Centenarul. Aici, la Oituz, un loc cu o încărcătură istorică aparte, s-au purtat lupte crâncene, care au deschis calea către împlinirea unui vis de secole: o Românie Mare, între granițele căreia să fie cuprinsă majoritatea populației românești. Mă bucur de prezența doamnei ambasador pe aceste meleaguri, cu care am stabilit deja detaliile unei viitoare colaborări. Ne vom revedea pe 29 noiembrie, când la Galeriile Frunzetti va avea loc vernisajul unei expoziții în care își vor expune lucrările artiști plastici din Finlanda”, a mai declarat președintele Brașoveanu.

În cursul activității de împădurire, vor fi plantați aproximativ o sută de mii de puieți în pădurile de pe raza comunei Oituz.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri