Dumitru Sandu Matei, preotul martir de la Sărata, în plin proces de beatificare

Credincioșii catolici din România ar putea avea un nou sfânt, după ce deja a demarat procesul de trecere a preotului-martir catolic Dumitru Sandu Matei, în categoria fericiților bisericii.

Beatificarea, ca etapă înaintea canonizării, a fost posibilă mulțumită eforturilor depuse de preoți și credincioși, alături de rudele părintelui, care s-au dedicat strângerii de mărturii și inițierii de activități menite a-l păstra în inimile și mințile credicioșilor pe cel care și-a dedicat viața ajutorării semenilor aflați în nevoi. Un reper în această strădanie l-a constituit și slujba de pomenire din vara trecută, ocazie prilejuită de dezvelirea unui monument, la Sărata, ridicat prin propriile eforturi de urmașii preotului martir, ca pavăză în fața uitării. „Un moment înălțător, plin de recunoștință pentru cel ce a fost, este și va fi preotul Dumitru Matei, pentru tot sacrificiul și toată dăruirea sa în sprijinul semeniilor – săraci, bolnavi, răniți pe front. Mă rog pentru beatificarea părintelui, astfel încât faptele sale și amintirea sa să rămână un exemplu pentru cei ce vor urma”, a transmis Iustina Sandu, strănepoata preotului martir „După un drum lung, o așteptare extenuantă, a venit și timpul să se împlinească dorința familiei și cred că și a credincioșilor catolici care l-au cunoscut sau măcar au auzit de părinte. De câteva zeci de ani se tot vorbește despre nevoia de a-l canoniza pe părintele Matei care a sfârșit ucis de comuniști. Merită, măcar dacă ne gândim că, acum, după ce a fost sfințit monumentul din Sărata, multă lume care s-a rugat aici a admis că l-i s-au îndeplinit dorințele. Toți care ajung aici spun să îi simt prezența părintelui. Inclusiv eu, de exemplu, când am aflat de începerea beatificării, deși eram foarte bolnavă, fiind hipertensivă, m-am rugat să mă ajute să ajung la slujba din Iași. Numai un sfânt cred că poate face așa ceva”, spune Rodica Șaran, membră a familiei, una dintre principalii artizani ai monumentului de la Sărata.

Cu aprobarea Vaticanului

În decembrie, anul trecut, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, autoriza iniţierea unei cercetări cu privire la martiriul părintelui Dumitru Sandu Matei. Apoi, duminica trecută, la Iași, orașul unde preotul a slujit aproape 10 ani, a urmat faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a preotului martir. Cu această ocazie, episcopul de Iaşi, Iosif Păuleț, a format Tribunalul bisericesc al Cauzei „Dumitru Matei”, ai căror membri au depus jurământul de fidelitate faţă de adevărul istoric şi teologic. Astfel, zece preoți și credincioși vor strânge mărturii legate de viața și moartea părintelui martir de la Sărata. „Va fi vorba de ani și ani, până la canonizare. Pentru că tot ce facem acum va dura, să zicem, un an, după care totul va fi analizat de experții de la Vatican. Vor trebui, inclusiv, confirmate minunile pe care părintele Matei le mijlocește. În prezent, urgent este să discutăm cu persoanele care l-au cunoscut în mod direct pe părinte. În acest sens, avem câțiva enoriași, preoți și laici din Iași, unde a activat preotul Matei. Apoi, trebuie să discutăm cu cei din familie care dispun de informații despre preot – istorisiri, imagini, documente, după care vom studia ce se mai găsește în arhiva Securității, unde lucrăm de peste 20 de ani. O comisie de teologi va analiza scrierile preotului Matei – articole publicate, inclusiv dovezi din arhivele episcopiei sau parohiale, eventualele intervenții, scrisori, corespondențe avute cu preoții sau cu laicii”, a precizat Alois Moraru, vice-postulator şi responsabil diecezan al cauzei „Dumitru Matei”, cel care coordonează activitatea în cauza preotului martir.

Urmează ca toate însemnările privind faptele de bunătate ale părintelui față de sărmani și față de bolnavii de pe front să ajungă la Vatican, unde vor fi studiate din nou de teologi. În felul acesta, dosarul va ajunge să fie studiat de sfântul părinte Papa care îl va proclama fericit. După ce preotul martir Dumitru Matei se va alătura celorlalți 13 români catolici – preoți și credincioși, femei și bărbați de rând – care au fost beatificați (ultimii șapte, în 2019, la Blaj, cu ocazia vizitei Papei Francisc), se așteaptă apariția minunilor, de tipul vindecărilor sau a altor lucruri extraordinare (pare-se, unele deja se întâmplă) care trebuie urmărite timp de cinci ani.

„Apostolul săracilor”

Născut în comuna Sarata, în 1913, „apostolul săracilor”, așa cum a fost considerat anterior trecerii sale în neființă, părintele Dumitru Matei a făcut parte din rezistenţa anticomunistă, militând pentru sprijinirea celor săraci și bolnavi. Mulțumită părinților săi, Mihai Sandu și Maria Vereş, oameni destoinici, nevoiți să muncească din greu pentru familia lor cu trei copii, Dumitru Matei a urmat clasele elementare în satul natal, remarcându-se la învăţătură. Cu ajutorul preotului Petru Pal, parohul din Valea Seacă, adolescentul a intrat la Seminarul Catolic diecezan din Iaşi, terminând cursurile de opt ani cu media 9,23, al patrulea din 31 de elevi seminarişti. A urmat studiile teologice, sub îndrumarea părinţilor iezuiţi. În iunie 1939, avea să fie hirotonit preot, de către episcopul Mihai Robu, în capela Institutului „Notre Dame de Sion” din Iaşi. Ulterior e devenit Vicar la Parohia Romano – Catolică din Iași, lucrând cu devotament alături de Mons. Dumitru Romilă, paroh de Iaşi, împreună cu alţi vicari şi preoţi de la episcopie. S-a dovedit atât de dedicat săracilor încât era în stare să le ofere sărmanilor tot ce avea. Cei din preajma sa spuneau că dărnicia preotului era atât de mare încât „era în stare să pună la mezat toată parohia în folosul săracilor”.

Soldatul lui Cristos, pansând sufletele răniților

După intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, părintele a primit sarcina asistării spirituale a soldaţilor catolici combatanţi. Astfel, a însoţit trupele române până la Cotul Donului, „el, soldatul lui Cristos, fiind alături de răniți, pe care îi mângâia, și-i încuraja, și alături de muribunzi, pe care-i întărea cu sfântul Viatic pe drumul eternității”. După doi ani, revine în patrie, la Iaşi, unde „a contribui cât mai mult la întărirea sentimentului naţional, patriotic şi moral, pentru desăvârşita glorie a scumpei noastre oştiri”. Preotul Matei acorda asistență religioasă tuturor soldaților catolici, de orice naționalitate, dar și celorlalți soldați sau ofițeri răniți, fără deosebire de religie, chiar și soldaților sovietici internați în spitalele din Iași. Astfel, a distribuit răniților ziarele vremii, țigări, cărți poștale, dulciuri, medicamente, alimente, obiecte religioase. După război, preotul Matei a fost capelan pentru răniții din spitalele Iașului, apoi, în timpul marii foamete, „specialistul în serviciul săracilor” a fost desemnat să se ocupe de preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, „îndeosebi din America”, pentru înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea față de semeni, indiferent de confesiune, ajutându-i inclusiv pe evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, ulterior, și pe prizonierii francezi sau germani. Pe mulţi i-a ajutat să evadeze din spitale și, mai apoi, i-a adăpostit în diferite locuri, unii dintre ei recunoscând că au scăpat cu viaţă, mulțumită preotului. Pe alții i-a sprijinit cu medicamente, îmbrăcăminte şi alimente. A ajutat-o, oferindu-i protecție, inclusiv pe celebra aviatoare Smaranda Brăescu, urmărită de organele represive comuniste.

Sfârșitul, nu și finalul

Regimul sovietic instaurat după război l-a urmărit asiduu pe tânărul preot, acesta fiind nevoit să trăiască ultimii săi ani de viață, fugar prin țară. În mai 1950, în urma unei trădări a studentului Nicolae Anghel (personaj folosit de Securitate și în desconspirarea unor grupuri de partizani), preotul de la Sărata a fost arestat, împreună cu alte 8 persoane care l-au găzduit. A fost încarcerat la Jilava, unde timp de cinci luni, a fost anchetat, chinuit și obligat să semneze declarații false. În final, a fost acuzat de „spionaj” și „crimă de înaltă trădare” și, după un proces – farsă orchestrat de Securitate (cu scopul de a compromite Biserica Catolică din România, considerată opozantă a regimului comunist), la 23 octombrie 1950, a fost condamnat la moarte de Tribunalul Militar București și executați. Împreună cu el au fost uciși inginerul Romuald Druszcz și inginerul Ion Cudalbu, în închisoarea de la Jilava. Execuția celor trei a avut loc în celebra „Vale a Piersicilor”, kilometrul 0 al genocidului comunist, unde au fost asasinați în masă cei mai frumoși martiri ai României. Trupurile le-au fost aruncate în groapa comună a închisorii, rămânând neidentificate până în prezent.