20 aprilie 2024
ActualitatePreotul Isidor Dâscă, cetățean de onoare al Bacăului - VIDEO

Preotul Isidor Dâscă, cetățean de onoare al Bacăului – VIDEO

Părintele decan Isidor Dâscă a primit, vineri, titlul de cetățean de onoare al municipiului Bacău, la propunerea primarului Cosmin Necula.Decanul de Bacău împlinește, la 29 iunie, 40 de ani de preoție.

“Cred că nu trebuie să faci doar lucruri extraordinare pentru a primi titlul de cetățean de onoare, cred că trebuie, uneori, să faci lucrurile normale.

Preotul Isidor Dâscă este un simbol al normalității, care în vremurile de astăzi este greu de găsit. El a împăcat oamenii, le-a deslușit ce e bine și ce e rău, i-a povățuit să facă numai bine. Nu pot să nu apreciez talentul său pastoral. Normalitatea este foarte bine reprezentată de părintele decan Isidor Dâscă”, a declarat primarul Necula.



Consilierul PNL Daniel Miclăuș a declarat că apreciază gestul primarului: Mă bucur că dați dovadă de ecumenism”, a spus el.
Părintele Dâscă a mulțumit celor de față pentru acordarea cheilor orașului.

În ședința de vineri a Consiliului local Bacău s-au mai discutat o serie de probleme ce țin de investiții, respectiv, reabilitarea Parcului Gherăiești, a imobilului în care a funcționat Casa Căsătoriilor și care va deveni centru de informare pentru cetățeni, închiderea Celulei 1 a Gropii de Gunoi dar și indexarea taxelor și impozitelor cu rata inflației.

Vedeta discuțiilor a fost, fără îndoială, consilierul PNL Raluca Năstase, care a contestat aproape fiecare dintre aceste puncte, intrând în polemică cu colegii de la PSD dar și cu directorul de la SSPM, Nicu Zaharia. Raluca Năstase a contestat, în general, prețurile materialelor și al proiectării pentru lucrările de investiții, în vreme ce Zaharia s-a apărat spunând că e vorba doar de prețuri estimative, care vor fi corectate în momentul realizării proiectului tehnic, acum fiind vorba doar de faza DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții), votul necesar fiind unul de oportunitate.

Liberalii s-au abținut la proiectul pentru Parcul Gherăiești, reproșând, între altele, că aleile vor fi pietruite și nu pavate cu dale. S-a abținut și viceprimarul Scripăț, care a spus că nu e convins că documentația este tocmai în regulă. Previzibil, viceprimarul Dragoș Ștefan a acuzat SSPM că lucrează prea scump.

Toate proiectele au fost, însă aprobate. Inclusiv cel referitor la indexarea taxelor cu rata inflației, la care niciunul dintre consilieri nu a votat contra și nici abțineri nu au fost.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri