18 aprilie 2024
ActualitatePremii pentru seniorii băcăuani

Premii pentru seniorii băcăuani

Chiar de Ziua Internațională a Familiei, 53 de cupluri de băcăuani au fost premiate la împlinirea a 50 de ani de căsătorie. Aceștia au primit suma de 500 de lei și câte o Diplomă de Onoare, bomboane și flori, care le-au fost oferite într-un cadru festiv organizat marți, 15 mai, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Cadourile le-au fost înmânate de viceprimarul Dragoș Ștefan care a declarat pentru Deșteptarea:

“Suntem astăzi aici să fim alături de seniorii noștri, persoanele care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie. Aceștia sunt un model și bune exemple pentru noi. Cred că astfel de evenimente ar trebui mai mult promovate, mai ales în această perioadă când se dorește mai mult promovarea familiei tradiționale. Îi felicit pe toți, le urez multă sănătate și numai bucurii.”

Sumele, care provin din bugetul local, au fost aprobate de către Consiliul Local Bacău prin Hotărârea de Consilul Local nr. 100 din ședința care a avut loc pe 30.03.2018.



„A devenit o tradiție a Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău să organizeze aceste evenimente. Numai anut trecut am avut cinci astefel de evenimente iar anul acesta suntem deja la a doua ediție și cu siguranță vor mai fi și altele până la sfârșitul anului. Anul trecut au fost peste 300 de cupluri premiate, iar anul acesta, până acum, avem 77. Asta demonstrează că avem cupluri care rezistă timpului, ceea ce este un bun exemplu pentru noi toți”, a delarat Carmen Fifirig, director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Municipiului Bacău.

După festivitatea de premiere, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” a susținut un program artistic.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri