29 martie 2024
ActualitatePremieră la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Conferința Județeană a Profesorilor de Română,...

Premieră la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Conferința Județeană a Profesorilor de Română, ediția I

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, ieri, 4 aprilie, prima ediție a Conferinței Județene a Profesorilor de Română. Un eveniment de marcă destinat profesorilor de Limbă și literatură română din județul Bacău și nu numai, ce a cuprins trei părți: o parte teoretică, una practică și o parte a schimbului de experiență între participanți.

Programul a cuprins:
• Conferința susținută de prof. univ. dr. Alina Pamfil, de la Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj, președinte al Asociației Profesorilor de Română „Ioana Em. Petrescu” Cluj (ANPRO) – partea teoretică;
• Expozeul susținut de lector dr. Bogdan Rațiu, de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, membru al Consiliului Director al Asociației Profesorilor de Română „Ioana Em. Petrescu” Cluj (ANPRO) – partea practică;
• Susținerea de comunicări ale participanților care au optat pentru această formă de participare;
• Discuții în panel – Partea de schimb de experiență.

Tema conferinței a fost „Transdisciplinaritatea în predarea Limbii și literaturii române.” Au fost prezentări de comunicări cu lecții/ secvențe de lecții/ activități extrașcolare în care s-a optat pentru predarea multi/ pluri/ transdisciplinară (de către profesori din școlile și liceele din Bacău, Cleja, Onești, chiar și Tg. Neamț), prezentări de postere cu lecții/ secvențe de lecții/ activități extrașcolare în care s-a optat pentru predarea multi/ pluri/ transdisciplinară (de către cadre didactice din Onești, Bacău, Tg. Ocna, Sarata și profesori din Tg. Mureș), pe diferite ateliere de lucru moderate de conf. univ. dr. Petronela Savin și asist. univ. dr. Ioana Boghian, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Conferința a început la ora 12.00 și a durat peste patru ore.



„Această conferință este o primă activitate din parteneriatul dintre Asociația Profesorilor de Română «Ioana Em. Petrescu» Cluj (ANPRO), Casa Corpului Didactic «Gr. Tabacaru» Bacău, care ne-a sprijinit în organizare, și Colegiul Național «Vasile Alecsandri» din Bacău. S-au înscris 90 de profesori de Limba și literatura română, dintre care 30 au susținut comunicări sau postere educaționale. Au fost participanți din tot județul nostru, dar și din județele Suceava (4 profesori), Galați, Brăila, Harghita, Neamț și Mureș. Cele două conferințe în plen susținute de prof. univ. dr. Alina Pamfil și lector asociat dr. Bogdan Rațiu au vizat elementele de noutate din programa nouă de gimnaziu și le prefigurează pe cele de la liceu.

Comunicările conferențiarilor au avut și o componentă aplicativă importantă. Vrem să mai adaugăm că prof. univ. dr. Alina Pamfil este considerată actualmente cel mai titrat specialist român în didactica predării limbii și literaturii române”, au declarat pentru Deșteptarea prof. Ramona Jitaru-Palade și prof. Ramona Mocanu, organizatoarele acestei prime ediții a Conferinței-eveniment de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

În final, toți participanții au primit diplome, iar lucrările și posterele prezentate vor fi antologate într-un volum electronic al conferinței.

„Am venit în Bacău pentru că deschidem o filială a asociației noastre ANPRO. Trebuie să remarc că am găsit aici mult entuziasm și un grup de profesori foarte preocupați de dezvoltarea lor profesională ceea ce ne dă încredere că școala românească are în profesorul de limba română un fundament extrem de solid.”

Prof. univ. dr. Alina Pamfil, de la Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj, președinte al Asociației Profesorilor de Română „Ioana Em. Petrescu”

„Tema de anul acesta este «Pluri, inter și transdisciplinaritare» care sunt conceptele dominante în acest moment în educație și, cumva, se încearcă transferarea lor din planul teoriei în planul practic. Prezentarea mea este focalizată exact pe activități la clasă, atât pe gimnaziu cât și pe liceu, încercând să le transmit profesorilor că transdisciplinaritatea nu va veni la clasă decât în momentul când noi, ca profesori, ne vom transforma, nu ne vom schimba doar stilul, ci cu adevărat mentalitatea, conștiința și vom înțelege mai bine de ce au nevoie copiii noștri în acest moment.”

Lector dr. Bogdan Rațiu, de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, membru al Consiliului Director al Asociației Profesorilor de Română „Ioana Em. Petrescu”

Obiectivele ANPRO:

1. Un obiectiv de calificare care vizează circumscrierea și analiza problematicii propuse pentru dezbatere prin raportare la programe și manuale, obiectiv realizat prin perspectivă sincronică și diacronică;
2. Un obiectiv practic ce urmărește conturarea unor strategii de predare a disciplinei, menite să formeze gustul estetic, să întrețină bucuria lecturii și să formeze cititori autonomi;
3. Un obiectiv relațional ce intenționează crearea unui spațiu comun de reflecție, menit să contribuie la realizarea unor legături viabile între participanți și a unor posibilități de colaborare profesională.

ANPRO are filiale în toată țara și este una dintre foarte puținele asociații profesionale ale profesorilor activă permanent în ultimii 20 de ani. Portofoliul asociației cuprinde conferințe naționale anuale pentru profesorii de specialitate și școli de vară pentru elevi, selectați în urma unui concurs național, sub patronajul Ministerului Educației. De asemenea, editează reviste de specialitate (ex.: „Perspective”, Consilierul de lectură”) și volume colective de lucrări de specialitate.

Roxana Neagu
Florin Ștefănescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri