25 aprilie 2024
ActualitatePregatire profesionala pentru cadrele didactice

Pregatire profesionala pentru cadrele didactice

Casa Corpului Didactic Bacau a relansat programe de formare

La solicitarea cadrelor didactice din Bacau, Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacau a relansat programul de formare continua ”Formare si dezvoltare profesionala in mediul defavorizat”, acreditat de Ministerul Educatiei. El are in componenta trei module: ”Fonduri structurale – dezvoltare institutionala”, un program tematic si modular, care se realizeaza prin stagii nondisciplinare, pe parcursul a 60 de ore, orientat spre cresterea calitatii educatiei in invatamantul preuniversitar, ”Instruirea in societatea cunoasterii”, cu o durata de 89 ore ce ajuta cadrele didactice sa promoveze invatarea centrata pe elev, prin integrarea tehnologiei si prin abordari bazate pe proiectele elevilor si ”Globalizare si integrare europeana prin servicii”, un al treilea modul care se desfasoara pe durata a 60 de ore. ”Scopul acestui program urmareste extinderea volumului de cunostinte cu privire la domeniul serviciilor, in special a celor educationale, si intelegerea importantei acestui segment, in conditiile in care Romania a aderat la Uniunea Europeana. Cursantii vor capata o perspectiva mai larga asupra acestora, prin prezentarea lor comparativa, dar si prin aplicarea noilor competente dobandite in activitatea didactica. La finalul programului, cadrele didactice vor sustine un proiect educational, care va reflecta noile abilitati si competente profesionale dobandite pe parcursul celor 209 ore de formare, «face to face» si «online»”, a explicat prof. Gabriel Stan, director CCD Bacau. In paralel, Casa Corpului Didactic Bacau a lansat la incepul noului an scolar si sapte titluri noi, iar pana la sfarsitul anului in curs, isi propune sa ofere si alte lucrari de specialitate si metodice. In baza de date a CCD sunt inscrise 8.700 de cadre didactice, care doresc sa participe la diferite programe.

Seminar pentru intrajutorarea copiilor de la sate



Fundatia de Sprijin Comunitar, tot in parteneriat cu Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacau, a organizat un seminar de lucru intitulat ”Formarea abilitatilor de viata independenta pentru copiii din zonele rurale, in vederea integrarii la viata de liceu”. Activitatea, parte integranta a proiectului ”Copii pregatiti pentru a schimba viitorul satelor romanesti”, este finantata de Uniunea Europeana. Proiectul urmareste facilitarea accesului copiilor din zonele rurale sarace si izolate la educatie, cu scopul obtinerii unor locuri de munca si totodata reducerea decalajului dintre oras si sat, prin crearea si dezvoltarea unor aptitudini pentru o viata independenta, normala si competitiva. Principalul obiectiv al seminarului a fost diseminarea informatiilor cuprinse in lucrarea ”Ajuta-l sa iasa in lume – caietul dirigintelui”, autori prof. Elena Hussar si prof. Diana Aprodu, adresata dirigintilor, cu scopul de a sprijini elevii din clasele a VII-a si a VIII-a, pentru formarea abilitatilor de viata. ”Pentru Casa Corpului Didactic Bacau a devenit deja o buna traditie sa incurajam si sa implementam proiecte de acest tip, odata cu promovarea parteneriatului public-privat. Pentru noi, parteneriatul cu FSC, care are atat valente educationale, cat si sociale, se constituie de fapt intr-un provocator proiect, pe care speram sa-l dezvoltam in perioada urmatoare deoarece, consideram noi, este foarte util”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau. Agenda intalnirii a mai cuprins si o sesiune de formare destinata cadrelor didactice participante, intitulata generic ”Ajuta-l sa iasa in lume – program de consiliere a cadrelor didactice din mediul rural”, sustinuta de formatori si experti ai CCD Bacau, dar si prezentarea rezultatelor proiectului.

Roxana Neagu
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri