27 aprilie 2024
ActualitatePrefectura Bacău a demarat pregătirea alegerilor prezidențiale

Prefectura Bacău a demarat pregătirea alegerilor prezidențiale

Alegerea Președintelui României va fi organizată în două tururi, primul pe 10 noiembrie, iar doilea pe 24. Excepție face votarea în străinătate, care va începe cu două zile mai devreme. Prefectura Bacău a organizat deja prima instruire a primarilor și secretarilor din județ în vederea stabilirii măsurilor tehnice necesare bunei desfășurări a alegerilor.

„Îmi propun o organizare eficientă, fără sincope, a declarat Valentin Ivancea, prefectul județului Bacău. Vreau ca următoarele instruiri să se desfășoare în șase-șapte centre zonale, în așa fel încât să reducem cheltuielile cu deplasarea președinților și membrilor secțiilor de votare, dar și pentru a transmite mai bine informațiile necesare organizării alegerilor.”

Asta în ideea că diseminarea informațiilor într-un grup mai mic este mai eficace. „Pentru că de fiecare dată au fost probleme la predarea proceselor verbale și a buletinelor de vot, intenționez să fac o programare care să previmă aglomerarea și pierderea de timp. Grupul auxiliar din cadrul Prefecturii a fost constituit, e gata să preia orice problemă ar apărea și să raporteze săptămânal Ministerului Afacerilor Interne date privind stadiul pregătirii alegerilor”, a mai precizat Valentin Ivancea.



Diaspora votează mai devreme

Conform programului stabilit de Guvern, de vineri, 27 septembrie, candidaturile la funcția de președinte rămân definitive. În ultimele zile din septembrie, urmează stabilirea de către Biroul Electoral Central (BEC) a ordinii de înscriere pe buletinul de vot a candidaților și a semnelor electorale și comunicarea către BEC a numelor reprezentanților formațiunilor politice care au propus candidați, a transmiterii către Autoritatea Electorală Permanentă a sediilor secțiilor de votare, desemnarea președinților secțiilor de votare, completarea BEJ cu reprezentanții formațiunilor politice care au propus candidați, iar pe 1 octombrie vor putea fi depuse contestații cu privire la aceste propuneri.

Cel târziu pe 3 octombrie vor fi stabilite secțiile de votare din străinătate. Pe 12 octombrie se dă startul campaniei electorale, care se va desfășura până pe 9 noiembrie, la ora 7. În străinătate, votarea va începe pe 8 noiembrie, la ora 12, iar în țară pe 10 noiembrie, la ora 7 și se va încheia la ora 21. Al doilea tur de scrutin se va desfășura începând cu 22 noiembrie, ora 12, în străinătate, iar în țară pe 24 noiembrie, între orele 7 și 21.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri