Prefectul de Bacău: transportul public să fie limitat la minimul posibil – VIDEO

    Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău, a anunțat că Poliția locală a fost trecută în subordinea Poliției Naționale și se vor crea patrule mixte care vor verifica dacă cetățenii respecta izolarea.

    „Vrem să încurajăm oamenii să stea în casă, iar în mijloacele de transport în comun se înregistrează, deseori, aglomerație. Aceeași dispoziție se referă și la transportatorii de pe raza județului, care vor asigura deplasarea celor care fac naveta, către și de la locurile de muncă, iar în restul zilei nu vor mai efectua curse”, a declarat prefectul județului.

    “În ceea ce privește situația de la Spitalul Municipal, salut public implicarea mai multor persoane fizice, organizații profesionale, companii, care s-au oferit să sprijine fără recompensă financiară eforturile de finalizare a lucrărilor la etajele 4 și 5 ale unității sanitare, astfel încât aceasta să poată fi utilizată în perioada epidemiei.



    În cursul zilei de astăzi, am avut o întrevedere cu domnul Cosmin Necula, primarul Bacăului, şi alţi reprezentanți ai municipalităţii, ai Consiliului Județean Bacău, ai Ordinului Arhitecților din România, Filiala Bacău – Neamț, pentru a ne așeza la masă și a găsi cele mai bune soluții.

    Persoanele care, din diferite motive, au omis să declare, la intrarea în țară, anumite detalii esențiale în prevenirea și combaterea noului coronavirus, sunt sfătuite să intre de urgență în autoizolare

    Furnizorii de utilități (apă, gaze, energie electrică etc) nu vor întrerupe alimentarea populației, asigurând, totodată, stocurile de materiale și efectivul de personal

    Urmează o perioadă, pe care mi-o doresc foarte scurtă, de evaluare a întregii situaţii, după care sper ca toţi actorii implicaţi să se aşeze la masă pentru a trece la treabă”, a mai spus prefectul Miroșeanu.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"