24 aprilie 2024
ActualitatePravalia de toamna la Scoala „Alexandru cel Bun”

Pravalia de toamna la Scoala „Alexandru cel Bun”

La Scoala Gimnaziala “Alexandru cel Bun”, elevii si cadrele didactice au sarbatorit intr-un alt mod toamna bogata.

Joi, la prânz, au organizat o activitate frumoasa, ce face parte din proiectul scolar „Micii negustori, ma joc, creez, invat, câstig”, aflat deja la a doua editie. Asociatia Parintilor a fost cea care a luat initiativa desfasurarii acestei frumoase povesti, intitulata sugestiv “Pravalia de toamna”, prin care cei peste 400 de elevi din cele 15 clase ale institutiei de invatamânt au pregatit acasa dulciuri, prajituri, bomboane, dulceturi, zacusca, compoturi si alte produse de toamna, pe care le-au etalat pe rafturi frumos ornate cu bostani luminosi si coronite de flori, pentru vânzare.

Fondurile strânse cu aceasta ocazie vor fi folosite pentru infrumusetarea holurilor scolii si a salii de sport. Echipa de implementare a proiectului este formata din directorul scolii prof. Camelia Stamate, directorul adjunct prof. Carmen Lucia Moisa si coordonatorul de proiecte si programe prof. Madalina Alexoae. Partenerii proiectului sunt Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Asociatia parintilor elevilor scolii si Asociatia “Un zâmbet” Bacau, care s-a prezentat la activitatea de joi cu o echipa de 24 de tineri din programul Acting European 2, organizat de ADA (Asociatia pentru Dezvoltare Activa) prin Erasmus A, coordonati de Victor Toma, tineri veniti din Bacau, România, dar si tari precum Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Turcia, Italia si Croatia.



[wonderplugin_gallery id=”47″]

„Scopul proiectului este ca elevii sa identifice, sa determine si sa promoveze bune practici privind modele de activitati. Multumim in primul rând parintilor copiilor, care mereu ne sprijina si ne sunt alaturi. Prin activitatea de acum, incercam sa dezvoltam spiritul de colaborare intre toti elevii scolii, sa-si dezvolte sentimentul responsabilitatii fata de bunurile materiale ale scolii, sa invete sa lucreze in echipa, sa cunoasca notiunile de economie de piata, produs finit, vânzator, cumparator, negociere, comert liber.”
prof. Madalian Alexoae, coordonator proiect

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri