29 martie 2024
ActualitatePrăjeşti: Investiţii majore în infrastructură, lucrări edilitare şi educaţie

Prăjeşti: Investiţii majore în infrastructură, lucrări edilitare şi educaţie

Anul 2020 a început, în comuna Prăjeşti, cu o veste bună. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a aprobat finanţarea proiectului depus de Consiliul local, încă de anul trecut, care are ca obiectiv modernizarea infrastructurii rutiere, ca urmare a degradării în urma inundaţiilor.

„Proiectul nostru a fost înaintat şi depus la Ministerul Lucrărilor Publice fundamentat şi bine susţinut, fiind o prioritate şi o necesitate pentru comuna noastră. A intrat în analiza ministerului, iar în decembrie 2019, am primit o înştinţare de la Compania Naţională de Investiţii că proiectul a fost declarat eligibil şi urmează să fie finanţat. În perioada următoare, conform procedurii, vom fi invitaţi să semnăm contractul de execuţie. Este vorba de mai multe tronsoane de drum comunal, care însumează 3,7 kilometri. Ne bucurăm, mai ales că sunt primii kilometri de drum asfaltaţi după Revoluţie”, ne-a declarat primarul comunei, Damian-Petre Jicu.

Damian-Petre Jicu

Această investiţie este una complexă care presupune, nu doar asfaltarea, ci şi modernizare, efectuarea lucrărilor de protecţie şi scurgerea apelor pluviale, taluzări de maluri şi este bine integrată în infrastructura comunei ca urmare a finalizării investiţiei de alimmentare cu apă a comunei, iar canalizarea este realizată în proporţie de 85 la sută. În cei trei ani de când este primar al comunei Prăjeşti, Petre Jicu a reuşit să atragă în comună investiţii de cinci milioane de euro, prin cele 9 proiecte de finanţare, 2 prin AFIR, 5 prin PNDL, altele de la fondurile de mediu. Din fonduri proprii, în 2019, a fost dată în folosinţă o sală de festivităţi, în care se pot organiza şi activităţi culturale.



„Anul 2020 este unul foarte important pentru comuna noastră. Ne propunem să finalizăm documentaţiile pentru cea mai mare investiţie, este vorba de alimentare cu gaze naturale a întregii comune, să începem lucrările la Sala de sport de la Şcoala Gimnazială, prin Compania Naţională de Investiţii, să finalizăm lucrările de reabilitare şi modernizare a şcolii, inclusiv prin amenajarea grupurilor sociale în interiorul şcolii. Va fi o lucrare foarte importantă pentru sănătatea şi securitatea elevilor, renunţând astfel la celebrul „veceu din curte”, ne-a mai spus primarul comunei.

Şi, tot în 2020, se vor aloca bani pentru o instalaţie de supraveghere video a localităţii, deoarece a crescut îngrijorător fenomenul infracţional. Proiecte şi planuri sunt multe, unele venind din partea cetăţenilor, astfel că administraţia locală va fi nevoită să ţină cont de ele, deoarece, fiind o comună relativ tânără, reînfiinţată în anul 2005, prin desprinderea satului Prăjeşti din comuna Traian, se simte nevoia unor investiţii majore în infrastructură, în lucrări edilitar-gospodăreşti, cultură şi educaţie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri