6 mai 2024
ActualitatePoziția MApN față de problema Cimitirului Valea Uzului

Poziția MApN față de problema Cimitirului Valea Uzului

„Problema Cimitirului Internațional al Eroilor din Valea Uzului ține de autoritățile administrative și de Justiție” – a opinat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, aflat recent în vizită în Bacău. Răspunsul a venit la o întrebare transmisă ministrului de Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, care a vrut să afle opinia demnitarului care conduce un minister în care funcționează și Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) și dacă ministerul ar putea interveni în problema Cimitirului.

Tribunalul Bacău a anulat, pe 10 februarie, autorizația de construire emisă pentru parcela românească din cimitirului militar Valea Uzului și a dispus demolarea construcției. Hotărârea nu a fost definitivă.
În octombrie anul trecut, însă, Curtea de Apel Bacău a anulat definitiv decizia din martie 2019 a Consiliului Local Dărmănești prin care acesta a transferat cimitirul militar Valea Uzului în domeniul public al orașului, deși pretenții asupra cimitirului invocă și comuna Sânmartin din Harghita.

„Am văzut (și mi-a plăcut) că autoritățile locale au reacționat corect și rapid la acest lucru – a spus Vasile Dîncu. MApN, în acest moment, nu este parte procesuală, dar este parte morală implicată. Și în ONCE și în MApN este sprijinit acest proces. Sigur Justiția va acționa corect și sprijinim autoritățile locale cu tot ce este nevoie pentru rezolvarea acestei cauze, pentru că este o încercare de a se crea un handicap, un conflict public, de a învrăjbi etnic oamenii, ceea ce nu mi se pare corect. Iar eu sunt sigur că se va rezolva problema, în sensul că va dispărea conflictul așa cum trebuie conform unei justiții drepte și corecte. Știu că se poate întâmpla și altfel, dar în acest caz eu sunt mulțumit de ceea ce întreprind autoritățile”.
Pe 6 iunie 2019, mii de români au invadat cimitirul pentru a participa la sfințirea parcelei și monumentului românesc. Secuii prezenți acolo au încercat să împiedice acest lucru, formând un lanț viu.



Ce arată ONCE despre Cimitirul Valea Uzului

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului – se arată într-un documentar ONCE – a luat ființă în perioada 1926-1927. Acolo sunt osemintele a 847 de morți de război, dintre care 170 identificați nominal (unguri -108, germani – 43, români – 8, ruși – 4, sârbi – 3, italieni – 2 și austrieci – 2), 435 neidentificați nominal (unguri – 336, germani – 78, ruși – 18 și români – 3) și 242 necunoscuți.
În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morți de război (350 în anul 1917 și 847 în perioada 1926-1927).

Potrivit unui Buletin informativ, întocmit de Legiunea de Jandarmi Ciuc, în anul 1934, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului existau 1254 de cruci de lemn și patru de piatră, iar pe cruci existau înscrisurile următoare: „un erou român sau un erou german, un erou ungur” etc.

„Fișa de evidență a cimitirului” din anul 1988 (care nu menționează nicio sursă documentară) face trimitere la 148 de morți de război români.

Primăria comunei Sânmartin (Harghita) a realizat lucrări de renovare a cimitirului fără respectarea planurilor inițiale ale necropolei din 1927, amplasând trei monumente comemorative ungare, panouri informative, plăci comemorative și aproximativ 600 de însemne de căpătâi. Din 2018, Primăria Dărmănești a executat lucrări prin care au fost amplasate, în latura dreaptă a cimitirului, în care nu existau morminte de război în schițele originale ale necropolei, 50 de însemne de căpătâi.
ONCE consideră că stabilirea limitei administrativ-teritoriale între județele Bacău și Harghita nu produce efecte asupra caracterului multinațional al cimitirului de război.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri