Există multe motive pentru care poţi admira pe cineva, indiferent de domeniul în care activează, iar, când pe piaţa de carte apare o biografie, dorinţa de a o citi este firească şi foarte mare. Cititorul este interesat să afle fie povestea succesului, fie aspecte biografice pe care nu le ştie. Eu sunt o cititoare constantă de biografii. Motivul este simplu: vreau să descopăr omul pentru a-i înţelege trăsăturile de personalitate, deciziile, atitudinile, puterea de a reuşi.
În librării, am urmărit mereu biografiile unor sportivi de excepţie şi, cu părere de rău, trebuie să spun că nu sunt foarte multe aceste cărţi care să prezinte publicului larg personalităţile din sportul românesc, deşi tinerii au nevoie de modele. Ca profesoară, le-am recomandat mereu elevilor mei să-şi găsească drumul în viaţă ţinând cont de pasiunile care îi animă şi unii mi-au dat dreptate. Am căutat, pentru a-i inspira, modele care proveneau din diferite domenii de activitate şi din nou am constatat că lipseau biografiile românilor. Străinii erau întotdeauna foarte bine reprezentaţi pe rafturile librăriilor, în ediţii realizate pentru toate vârstele.
Pe Narcisa Lecuşanu am cunoscut-o nu într-o sală de sport, ci la un târg de carte şi ne-am simţit apropiate de parcă petrecusem o viaţă alături. Când mi-a mărturisit că vrea să scrie o autobiografie, intenţia ei m-a entuziasmat. Şi iată că anul 2021 începe cu o veste bună. Narcisa şi-a publicat autobiografia Povestea vieţii mele.
Titlul acestei cărţi nu este unul original, dar dezvăluie preferinţa autoarei pentru un tip de lectură şi ascunde două aspecte pe care vreau să le evidenţiez. Primul cuvânt, povestea, dezvăluie disponibilitatea Narcisei Lecuşanu de a-şi purta admiratorii prin o serie de episoade importante. Al doilea cuvânt, viaţa, este o referire la un om energic, ce a înţeles că, indiferent de obstacolele care i se ivesc în cale, trebuie să găsească tot felul de resurse şi să privească deschis, cu speranţă şi credinţă spre alte experienţe iniţiatice, deoarece poetul Charles Baudelaire ne-a învăţat că prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă.
Intenţia Narcisei Lecuşanu nu a fost doar de a scrie o autobiografie, ci o carte motivaţională, menită să-i inspire pe cei care vor să-şi croiască un drum în viaţă prin sport. Sunt multe experienţe de viaţă interesante, dar nu voi menţiona decât câteva care mi-au atras atenţia în mod deosebit şi pe care le-am numit Decalogul Narcisei:
- Ambiţia şi efortul de a învăţa limba ţării în care joci.
- Să te alături unor oameni de la care ai ce învăţa.
- Să profiţi de contextele neconvenţionale pentru a învăţa, deoarece timpul unui sportiv este limitat.
- Să înţelegi complexitatea jocului de echipă.
- Rezultatul dorit vine în urma unei foarte bune pregătiri din punct de vedere fizic, tactic şi psihologic.
- Să ai întotdeauna o motivaţie bine fundamentată când vrei să înfăptuieşti un lucru.
- Încrederea în ceilalţi te face puternic.
- Nu renunţa niciodată la căutări.
- Sportul înseamnă dăruire.
- Niciun început nu este uşor.
Cartea conţine nu doar confesiunea autoarei, ci şi mărturiile celor care o cunosc: antrenori, jurnalişti, colege de echipă, specialişti din handbal etc. Un grupaj de fotografii ne readuce aminte atmosfera din diferite competiţii sau din viaţa de familie. Fotografiile în care un sportiv apare alături de copii m-au emoţionat mereu, însă, dintre toate, mi-a plăcut una în mod deosebit. Se află pe coperta a treia. Narcisa stă în poartă, în faţa copiilor săi, Maria şi Iustin, care îşi încearcă şansa de a marca. Or fi reuşit? Nu ştim, dar ne putem imagina că povestea continuă şi, indiferent de scor, Narcisa Lecuşanu ne invită la lectură şi ne motivează să facem sport. Poate cineva rezista acestei invitaţii? Eu nu.
Gabriela Gîrmacea
