6 mai 2024
ContrasensPoveste de Oscar

Poveste de Oscar

Deși domnea undeva prin Scandinavia, Împăratul Alb se căsătorise cu un afro-american bine făcut, puțin șchiop, dar încă în putere. Împărăția mergea bine, timpul trecea, dar împăratul și soțul său nu își găseau pacea deoarece nu puteau să aibă moștenitor. Vraciul de la Palat ar fi putut să le spună că, pur și simplu, biologic și anatomic nu se poate, însă o lege mai veche îi interzicea să folosească în diagnostic concepte scoase în afară legii, cum ar fi cel de „bărbat” sau de „femeie”.

Așa că, înțelept cum era, a născocit o stratagemă. I-a spus împăratului că va primi moștenitor dacă se va pune în fruntea mișcării BLM și va mărșălui în fiecare vineri prin centrul Capitalei. Zis și făcut! Împăratul mergea în fiecare vineri în fruntea manifestanților și în ciuda tuturor greutăților – i se raportase creșterea cu 800% a spargerilor de magazine și demisii în masă în rândul forțelor de ordine – după a șaptea săptămâna de marș găsi, la finalul manifestării, un tânăr așteptându-l în față porții palatului. „Eu sunt Miruna și voi fi fiul tău”, i-a spus tânărul. „Miruna?!”, s-a mirat împăratul. „Da, abia mi-am făcut operația de schimbare de sex și încă nu sunt gata actele”. Din ziua aceea, viața la palat s-a schimbat radical. Împăratul era bucuros că are moștenitor, care chiar dacă mai lua câte un joint sau câte o bilă de haș, promitea să devină un prinț falnic. Dar soțul împăratului nu era la fel de bucuros. Se temea că împăratul n-o să-l mai iubească și o să-i facă ochi dulci Mirunei. Sau Mirunului, că între timp veniseră și actele noi.

Așa că, într-o zi, îi dublă cantitatea de haș din bilă și, în timp ce prințul căzuse într-un somn adânc, a chemat un responsabil ecologic de întreținere a pădurii imperiale și i-a zis să-l ia pe prinț și să-l arunce în mijlocul codrului, unde erau relocați niște lupi. Dar responsabilul ecologic nu se îndură să-l lase pe prinț să moară, mai ales că-i căzuse cu tronc. Așa că, în loc să-l abandoneze, a stat lângă el până s-a trezit, i-a spus toată tărășenia și au decis amândoi că e mai bine să rămână în pădure. Au îngrijit lupii, pe care i-au dresat să devină vegetarieni și au trăit fericiți multe anotimpuri. Împăratul, însă, neconsolat, a divorțat de soțul său african si s-a recăsătorit cu lidera locală a mișcării BLM, o activistă trans lesbiană. Ce ziceți, povestea se califică pentru noile criterii de decernare a Oscarului?!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri