De unde vii Mamaie? „De la Păncești mamă. De la Dieneț, unde-i zona lor… Acolo nu-i bine să însori un băiet sau să măriți o fată, că-i de muncă. Am… uite! Ăsta-i gras, capia, ardei da? Și gogoșari. Țălină, vinete… 40 de bani firul dacă întrebi. Dacă iei mai multe mai lăsăm. Da’ mata te mai gândești!” Tanti Ileana Zamă m-a citit din prima că nu le am cu grădinăritul. Vinde răsaduri într-un loc cu vad, la o intersecție de drumuri. Mă pune să-i ghicesc vârsta. Nu arăta de 60, așa că zic 55. Râde cu poftă. „Poate pe-un picior. Am trecut de 75! Mie-mi zice un băiețaș acu anul: tanti, știi de câți ani vii neta aicea? Pâi îi zâc, vreo 15-16 ani. Ai mata 20. Când el de-aghia se-nsurase. Că eu veneam primăvara și el o făcut nunta toamna, și o avut roșii și ardei pe masă din răsaduri luate de la mine. Ia, zâ ’mneata ce vrei sâ iei?” Aș fi luat câteva fire dar m-am săturat de experiențele făcute pe balcon.
La Tanti Ileana, simțul umorului este ceva moștenit genetic. „Acu anul, o trecut niște italieni pe aici și m-o pozat cum vindeam. După ce-o plecat, niști fete de lângă mine mi-au zâs: vai Țațâ Ileanâ, ne-ai făcut țara de râs. Te-au pozat cum vindeai de pe gios. Câ parcă dacă le vindeam de pe-un scaun, nu tot răsaduri erau?” Când să plec în treburile mele, o voce gureșă nu scapă o împunsătură:„Să-i faci babei un tablou! Că italienii numai au râs.” După 2 ore, când am trecut iar prin intersecție, ploua. Nailoane și umbrele. Amatori de grădinărit, puțini.
Era de amiază. Răbdare. Știu ele de ce nu pleacă cu marfa nevândută. Rodul pământului muncit își va împlini menirea, odată cu venirea navetiștilor de la munca din oraș, mai spre asfințit. Rata oprește acolo. Timp suficient după o zi de muncă pentru gospodari, să mai pună și răsaduri în grădină. E vremea lor.
