29 aprilie 2024
Top StoryPorțile iadului au fost deschise…

Porțile iadului au fost deschise…

Dispariția Palestinei după Netanyahu, la ONU (sursa; https://www.cumhuriyet.com.tr/yazarlar/orhan-bursali/filistini-silen-netanyahudan-yeni-ortadogu-haritasi-2130921 )

Imaginile prezentate au o legătură între ele. Cele patru hărți reprezintă teritoriul ocupat de palestinieni și evrei înaintea constituirii statului Israel în Palestina și evoluția sa până în prezent.  Imaginea cu premierul Israelului îl arată pe acesta în momentul când vorbește de ,,Acordurile Avraam”, la sediul  Națiunile Unite, în 22 septembrie a. c.;  acesta prezenta viitoarea hartă a Orientului Mijlociu din care a care ,,a șters” Palestina.  Generații întregi au crescut în umbra filmelor hollywoodiene, în care era promovat  ,,eroismul” coloniștilor americani solitari în conflictul cu băștinașii amerindieni. Prin mijloace artistice, masacrarea unor populații tribale( până la extincția lor)  și   raptul  teritorial au devenit digerabile la nivel intelectual pentru milioane de americani.   Spre deosebire de americani, coloniștii evrei de astăzi beneficiază de sprijinul direct al unei intervenții organizate la nivel statal.  Palestinienii nu au un stat, ci un protostat- Gaza și Cisiordania, ultima împărțită în insulițe mici, din ce în ce mai mici, enclave cotrolate practic de statul evreu. În 29 noiembrie 1947 – ONU decretează (prin rezoluția 181) partajarea Palestinei în două state, unul evreiesc și unul arab -palestinian, după retragerea  britanicilor, în 15 mai 1948. Evreii au fost de acord, dar lumea arabă a respins această decizie, acuzând că partajarea s-a făcut prin atribuirea zonelor celor mai valoroase economic Israelului.  Pe 23 august a.c. sub titlul ; ,, Coloniștii evrei planifică să-și mărească populația la 1 milion”, publicația https://www.trt.net.tr/romana/lume/2023/08/23/colonistii-evrei-planifica-sa-si-mareasca-populatia-la-1-milion-2028378  ne informa că;  ,,… Potrivit planului, orașul ce urmează să fie înființat în nordul Cisiordaniei se va numi –Tanah- și ar trebui să aibă o capacitate de 30.000 de locuitori. De asemenea, ar urma înființarea unui oraș numit –Shamir- în nordul Cisiordaniei, departe de granița libaneză, cu o populație de 100.000 de locuitori. Planul urmărește creșterea populației de coloniști din nordul Cisiordaniei de la 170 de mii la 1 milion de persoane până în 2050. Între timp, Ministerul palestinian de Externe a condamnat proiectul reflectat în presă. În declarația făcută de minister, planul în cauză a fost evaluat ca fiind colonial,expansionist și rasist-, fiind condamnat în termenii cei mai fermi. –Cisiordania este anexată treptat de către Israel. Acest plan dezvăluie comunității internaționale adevăratul motiv pentru care armata israeliană și coloniștii evrei atacă palestinienii din Cisiordania-, se arăta în declarație…” Totodată, publicația preciza că Palestina a avertizat de ani de zile ONU și a făcut publică intenția Israelului  cu privire la dimensiunile și consecințele unui astfel de plan.  Ce-a făcut comunitatea internațională? Nimic.  Ce face o populație,  un grup etnic, etc. atunci când echilibrul de forțe între el și agresorul său este disproporționat în defavoarea sa, iar comunitatea internațională nu intervine? Am văzut. Hamas este fără discuție un grup terorist, dar el putea să nu existe . Motivele care au determinat apariția sa nu sunt greu de intuit. A se vedea protestele mamut din țările musulmane, din Europa și SUA, în favoarea palestinienilor (nu a organizației Hamas) . Asta ar trebui să ne spună ceva ce canalele oficiale de știri nu ne prezintă. https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations_Partition_Plan_for_Palestine  ne dezvăluie la distanță de un clik că acest conflict a început acum 70 de ani, iar în Gaza morții au început să-și piardă identitatea  devenind cifre.  Legea Talionului ,,dinte pentru dinte și ochi pentru ochi” încă funcționează în unele țări islamice. Dacă bombardamentele din Gaza vor fi calificate ca masacre, atunci planeta va fi plină de ,,orbi”. Europa e locuită de cca. 450 de milioane de cetățeni, din care peste 50 de milioane sunt musulmani. Ursula von der Leyen, în absența oricărui mandat, a angajat UE într-o retorică periculoasă pro-israeliană, așa cum a făcut și în cazul conflictului din Ucraina, în loc să propună soluții de mediere. Căpitan în retragere al serviciilor de informații franceze și membru al asociației patriotice CIDAN (Civisme Défense Armée Nation), Pierre Plas nu împărtășește așa-zisul „atlantism” al multora dintre colegii săi din Ministerul Forțelor Armate. Citat de https://rrn.media/fr/lukraine-est-remplacee-par-israel/  spunea, invocând un jurnalist american; ,,dacă Putin ar fi făcut Ucrainei ceea ce Netanyahu a făcut Palestinei, rachetele nucleare ar fi zburat deja spre Moscova .” Emanuel Pastreich  președinte al Institutului „Asia”, un think tank cu birouri în Washington D.C., Seul, Tokyo și Hanoi, și director general al Institutului pentru Medii Urbane Viitoare, a publicat pe blogul său Fear no Evil,  un avertisment privind începutul celui de al treilea război mondial, din care cităm câteva concluzii; ,,.. Îi vedem pe copiii care i-au văzut pe germanii și pe polonezii furioși strigând  -Moarte evreilor! – și ce fac ei? Colaborează cu forțele obscure care pun la cale lichidarea tuturor palestinienilor din Gaza. O karma oribilă s-a produs. Ce facem acum? Nimeni de pe holurile guvernului american nu îndrăznește să admită că acest atac asupra Israelului a fost probabil planificat de un grup disperat de israelieni bogați ca o modalitate de a se asigura că administrația lor coruptă rămâne la putere.  Dar toți cei din Washington știu acest adevăr interzis. Le este însă frică să o spună. Nimeni nu îndrăznește să admită că această campanie de curățare a Gazei este concepută perfect încât să declanșeze un război cu Iranul, care va duce inevitabil la un război cu Rusia și apoi la un război mondial. Dar toată lumea din Washington știe exact ce se întâmplă. Și știe de ce.… porțile iadului au fost deschise larg, ….”  După publicația greacă https://warnews247.gr/melos-tis-israilinis-kneset-rixte-pyrinika-stin-gaza-chrisimopoieiste-tous-jericho/ ,,Conflictul israeliano-palestinian nu se limitează la granițele Israelului și ale teritoriilor palestiniene. A atras actori regionali și internaționali, deoarece mizele din regiune sunt uriașe … Cu ceva timp în urmă, un membru al Knesset-ului israelian (deputatul Revital Gotliv ) din partidul de guvernământ a cerut chiar -nivelarea- Fâșiei Gaza cu rachete nucleare…. Se crede că Israelul deține 100-200 de focoase nucleare, pe care guvernul Ierusalimului de Vest nu le-a confirmat și nici nu le-a infirmat….”  În ceea ce privește Europa, problema a fost descrisă cel mai bine de miliardarul American, Elon Musk. ; ,, …. politicienii din conducerea UE au acționat greșit. Judecând după sondajele de opinie, cetățenii cer schimbări fundamentale– și cu siguranță nu sprijin pentru războaie. Evident, de pe urma războaie beneficiază doar  SUA , nu europenii.”   Un conflict regional ar destabiliza economia țărilor BRICS, înclusiv celor nou admise,  Arabia Saudită, Iranul,  Egiptul și eventual  indisciplinata Turcie. SUA recuperează în acest context statutul de ,,națiune indispensabilă”, Europa devenind iarăși victimă colaterală. Un boicot al Orientului Mijlociu privind furnizarea de gaz și petrol Europei  e mai mult decât probabil, iar ce-a mai rămas din economia UE, după sacrificiul ,,ritualic” făcut în favoarea Ucrainei, se va prăbuși complet.  Toată tehnica de luptă dizlocată de SUA -portavioane, crucișătoare,  escadrille, mii de oameni pregătiți pentru intervenție, la care se adaugă submarinele israeliene, forța sa aeriană, blindatele cele mai moderne și cei 300 de mii de combatanți nu au fost mobilizați doar pentru a înfrânge o ,,armată în șlapi”,  câteva mii de combatanți Hamas care au o  forță aeriană concretizată în câteva parapante și rachete neghidate.  Acesta e un război care privește desființarea unui potențial stat palestinian și în mod implicit drepturile de exploatare a gazelor naturale aflate în proximitatea  țărmurilor  Fâșiei  Gaza (evaluate dupa unele surse la 400 miliarde dolari.)  În timp ce Israelul a epuizat expunerea atrocităților Hamas, cele produse acum în Fâșia Gaza, urmare a bombardamentelor israeliene, sunt mult mai multe, zi după zi, ținând vie agenda publică, adâncind prăpastia între națiuni, hrănind ura și grăbind ,,Jihadul Global”.

 

Jr. Adrian M. Ionescu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri