20 mai 2024
CulturăPopas beethovenian

AVANCRONICA MUZICALĂ

Popas beethovenian

Vlad Conta, fiul dirijorului Iosif Conta, a studiat la Conservatorul de Muzică din Geneva, la Academia Chigiana din Siena, unde s-a perfecţionat cu Franco Ferrara şi în Austria, la Universitatea Mozarteum, cu reputatul Carlo Zecchi. În prezent activează la Opera Naţională din Bucureşti, după ce a fost dirijor la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveția) și invitat permanent al faimosului Teatro Regio di Torino. Succesele sale au fost şi sunt aclamate de publicul meloman din Europa şi Canada.

Muzicianul vine cu plăcere în Bacău şi se simte motivat să lucreze cu orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”. La Sala Ateneu, în această seară, vom participa la un simfonic realizat integral cu lucrări din creaţia Titanului de la Bonn. L-am numit pe Ludwig van Beethoven, compozitorul născut în 1770 la Bonn, corifeul muzicii clasice.

Cine este Beethoven? se întreba Hippolyte Taine. Un mare om, sărac, surd, îndrăgostit, necunoscut şi filosof, a cărui muzică este plină de vise gigantice sau dureroase.



Uvertura Coriolan, Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră, în interpretarea lui Robert Creimerman – elev al Mihaelei Zamfirescu, în clasa a X-a la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”. Cu un palmares de premii la competiţii naţionale şi cu trei participări la concertele organizate în Piața Festivalului Internațional „George Enescu”, Robert are recitaluri la Londra şi se perfecţionează la Ingenium Academy – Winchester, Marea Britanie, unde studiază pian, percuție și dirijat.

Apoteoza dansului, Simfonia a VII-a, în La Major încheie seara de muzică la Filarmonica băcăuană.

Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit – fericit în pădure unde fiecare copac grăieşte prin tine. Doamne ce minunăţie! În păduri, pe dealuri e linişte, linişte spre a te slăvi! nota Beethoven, în popasurile sale.

Sărbători pascale cu linişte şi pace!

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri