16 aprilie 2024
ActualitatePopas al copilăriei la Hemeiuș

Daruri de la copii... pentru copii

Popas al copilăriei la Hemeiuș

Pentru elevii clasei a V-a A de la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, coordonați de către prof. diriginte Laura Gavriliță, în aceste frumoase zile ale unei toamne târzii, cu o umezeală înmiresmată și pentru elevii din ciclul primar și gimnazial al Școlii Gimnaziale „Grigore Tabacaru” din Hemeiuș, vechi cunoștințe, de altfel, ziua de ieri, 27 noiembrie, a fost una de mare festivism. Este vorba despre un proiect educațional inițiat acum câțiva ani de către un grup de profesori ai Colegiului și ai altor scoli din județ, la Hemeiuș, fiind coordonat de profesor pentru învățământul primar Gabriela Silişteanu.

Cu zâmbetul de copil, ei își dau întâlnire copleșiți de dragoste și de o plăcută revedere.

Modestele cadouri pe care prietenii lor dintr-a V-a A le dăruiesc, le acaparează atenția și sunt încântați de amiciția și altruismul lor. S-au oferit hăinuțe, jucării, cărți, dulciuri, flori. S-a prezentat un program artistic ce a cuprins dansuri populare coordonate de profesor coregraf Marian Niță iar clasa a V-a A a prezentat un mănunchi de colinde acompaniat la acordeon de profesor Laura Gavriliță. Copiii din Hemeiuș au fost entuziasmați.
Și această activitate pe care elevii de la Colegiul Național „Ferdinand I” au organizat-o în cadrul programului „Săptămâna Altfel” precede marea sărbătoare a Centenarului. Câtă frumusețe și strălucire în sufletul unor copii!



Mi-ai făcut un rai de-o clipă
C-un surâs și o privire…
dădea-n mugur o aripă,
încolțea o nemurire!

Devenită tradițională, această colaborare dintre cele două instituții de învățământ trebuie salutată din toată inima, adresându-i prestigiosului Colegiu latineasca urare: „Vivat, crescat, floreat!“

profesor dr. Laura Gavriliță

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri