23 aprilie 2024
ActualitatePompierii in actiune

Pompierii in actiune

Transport persoană supraponderală

Marți, 30 iunie 2015, la ora 09:41, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Milcov, pentru a transporta o persoană supraponderală, în vârstă de 47 ani. Pacientul a fost transportat de către pompierii militari din apartamentul acestuia, la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Județean, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la Spitalul de Urgență Județean Bacău.

Misiune de asanare



Marți, 30 iunie a.c., la ora 17:25, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău a intervenit în comuna Ungureni, sat Bibireşti, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată. La locul intervenţiei a fost descoperită o grenadă defensivă.
Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

Incendiu în comuna Itești

Marți, 30 iunie 2015, la ora 18:03, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în oraşul Buhuşi, strada Libertăţii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la magazia aparţinând unei societăți comerciale din județul Iaşi şi casa de tip P+1 a unui bărbat, în vârstă de 51 ani. Casa de locuit avea pereţii din BCA, acoperiş cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă. Incendiul s-a propagat de la magazie la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 20:28, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Buhuşi.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise, au ars aproximativ 40 mp magazie din lemn şi circa 150 mp casă tip P+1.

Incendiu autoutilitară în municipiul Bacău

Marți, 30 iunie a.c., la ora 18:11, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, pe strada 22 Decembrie, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, parcată, înmatriculată în județul Bacău. Incendiul a afectat și două autoturisme parcate în apropiere, ce au suferit avarii minore. Incendiul a fost lichidat la ora 19:25.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise, a ars autoutilitara în proporţie de 90%.

Incendii deșeuri

Marți, 30 iunie 2015, la ora 20:33, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o ghenă de colectare a deşeurilor menajere, în municipiul Bacău, strada Nicu Enea. În urma incendiului, ce a avut drept cauză utilizarea focului în spaţii închise, au ars deşeuri menajere.
La ora 21:02, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti s-a deplasat în comuna Buciumi, sat Conţi, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Buciumi.
Incendiul a fost lichidat la ora 21:20.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii deschise, au ars deşeuri de pe circa 20 mp teren.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri