26 aprilie 2024
EvenimentPolițiștii băcăuani, într-un proiect de cooperare transnațională

Polițiștii băcăuani, într-un proiect de cooperare transnațională

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au participat la conferința de lansare a proiectului „Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii”, inspectoratul fiind o instituție parteneră în implementarea activităților propuse prin proiect.

Evenimentul s-a desfășurat luni, 13 martie a.c, în municipiul Călărași și a reunit reprezentanţii instituţiilor partenere, implicate în proiect, din România, Bulgaria, Polonia şi Republica Moldova, specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură România, Inspectoratului General al Poliţiei Române, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai unor asociaţii de agricultori şi jurnalişti.

De asemenea, în perioada 14 – 15 martie a.c., a avut loc primul atelier de lucru din cadrul proiectului care a avut ca scop dobândirea de cunoştinţe specifice cu privire la modul de lucru, de gestionare şi soluţionare a infracţiunilor comise în domeniul agriculturii în România, în special cele în legătură cu subvenţiile acordate în acest sector şi totodată cu privire la legislaţia specifică aplicabilă, organizarea activităţii în acest domeniu, competenţele deţinute, strategia şi politicile avute în vedere.



Proiectul a fost depus şi a obţinut finanţare din partea Comisiei Europene – Biroul European Anti-Fraudă (OLAF) prin Programul Hercule III (2014-2020) – componenta Instruire în domeniul combaterii fraudei.

Instituţia coordonatoare a proiectului este Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, valoarea totală fiind de 120.902,28 euro, din care fonduri europene nerambursabile 96.721,82 euro (80% din valoarea totală).

Parteneriatul proiectului este constituit la nivel naţional din 2 inspectorate judeţene de poliţie respectiv, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Dolj, iar la nivel internaţional din 3 instituţii poliţieneşti, respectiv: Poliţia Voievodală Olsztyn – Polonia, Direcţia Regională de Poliţie Silistra – Bulgaria şi Direcţia nr. 3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii (Investigare fraude economice) al Inspectoratului General al Poliţiei – Republica Moldova.

Acesta îşi propune să contribuie la protejarea intereselor financiare ale UE prin sporirea şi întărirea eficienţei activităţilor de prevenire, investigare şi combatere întreprinse de către structuri de poliţie din România, Polonia, Bulgaria şi Republica Moldova în ceea ce priveşte neregulile de natură frauduloasă din domeniul alocării şi utilizării fondurilor comunitare în agricultură, respectiv a subvenţiilor în agricultură.

Obiectivul general al proiectului este realizarea schimbului de experienţă şi bune practici între personalul autorităţilor de aplicare a legii de la nivel naţional şi internaţional, precum şi diseminarea de cunoştinţe relevante privind măsuri, metode şi instrumente utilizate în prevenirea, investigarea şi combaterea fraudei, în special a activităţilor frauduloase săvârşite în domeniul subvenţiilor în agricultură.

Perioada de implementare a început în luna decembrie 2016 și se va încheia în luna februarie 2018, perioadă în care vor avea loc următoarele activităţi: întâlniri ale echipei de implementare, 4 ateliere de lucru în România, Bulgaria, Polonia şi Republica Moldova, un grup de lucru şi o conferinţă internaţională pe tema „Protejarea fondurilor europene/comunitare împotriva fraudelor din domeniul agriculturii printr-o abordare integrată – Concepte, tendinţe, practici de prevenire şi contracarare”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri