3 mai 2024
ActualitatePoliţişti în raiduri, prin orașele și satele băcăuane

Poliţişti în raiduri, prin orașele și satele băcăuane

Aceștia sunt prezenţi în stradă în permanenţă, atât în mediul urban, cât şi rural, unde continuă activitățile destinate menținerii unui climat optim de ordine şi siguranță publică, dar şi pe cele specifice impuse pe timpul stării de urgenţă, cu privire la interdicțiile impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor stabilite pentru persoanele juridice, din punct de vedere al activităţilor comerciale.

 

S-au creat și filtre, au fost verificate doar în zona Răcăciuni 59 de autovehicule şi legitimate 98 de persoane. Pentru încălcările legii, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale din care 18 amenzi pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare, în valoare de 88.000 de lei, 13 sancţiuni contravenţionale pentru abateri rutiere, în valoare de 11.310 lei şi 12 conform legii 61/ 1991 în cuantum de 9.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare şi 2 plăcuţe de înmatriculare. Și poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au desfăşurat activităţi specifice pe raza comunelor arondate, fiind verificate 21 de autovehicule şi legitimate 36 de persoane.



 

Totodată, au fost verificate 20 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.640 de lei, din care 7 pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare. Astfel de acțiuni vor continua.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri