30 aprilie 2024
OpiniiEditorialPolitica la zi: ne împrumutăm, vindem şi amanetăm tot

Politica la zi: ne împrumutăm, vindem şi amanetăm tot

Nu ştiu de ce a trebuit aprobată o lege pentru ca România să se mai împrumute cu 4,4 miliarde de euro. O fi parte din cele 80 de miliarde promise de preşedinte, venite pe filiera UE! Oricum, ţineţi-vă bine, datoria externă a României este, după informaţiile comunicate de BNR, de peste 125 miliarde de euro, cu o creştere de 15,66 miliarde numai în 2020, iar 2021 a început promiţător: alte miliarde luate de pe piaţa internă şi externă, sub diferite forme. Pe termen lung datoria este de aproape 94 de miliarde de euro și reprezintă 72,8% din totalul datoriei externe, iar datoria externă pe termen scurt este de 34,17 miliarde de euro, bani pe care, teoretic, i-am putea rambursa noi, cei în viaţă, însă datoria pe termen lung rămâne celor care se nasc astăzi.

Este moştenirea guvernelor din ultimii 10 ani pentru viitor, nu poţi să te naşti liber, au trecut vremurile, trăim în era globalismului, altă lume, altă viaţă. Cred că primul lucru pe care îl vor învăţa prichindeii la grădiniţă şi la şcoală, pe lângă imn, va fi şi valoarea datoriei externe, care, cu siguranţă, va creşte în următorii ani, deoarece nu sunt indicii fermi că am putea stopa practica întinsului mâinii, fără să ne gândim la consecinţe. Un alt fenomen care tinde să ia amploare este scoaterea la vânzare, pe timp de criză şi pandemie, a ceea ce mai deţine statul în economie, bănci, companii, societăţi, unele extrem de profitabile, pe care le vom „mărita” mai pe nimic.

Şi ca imaginea a ceea ce se întâmplă în ţară să fie completă, există, la Senat, o iniţiativă, semnată de 61 de parlamentari ai actualei puteri, prin care se dă liber la vinderea pământului agricol. Consecinţa? Catastrofală, imposibilitatea de a ne asigura hrana zilnică. Va fi, în perioada următoare, afirmă analiştii economici, surse din instituţiile statului, un adevărat jaf, pe faţă, fără ca parlamentarii opoziţiei, ai puterii, partidele politice, populaţia, presa de specialitate să ia poziţie, să protesteze, cu argumente, în plenul celor două camere, în stradă. Comentăm pe facebook, pe Twitter, pe sub mască. Când ne vom trezi (dacă se va întâmpla), va fi foarte târziu şi inutil. Răul va fi fost făcut.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri