20 aprilie 2024
ActualitatePoliția în acțiune

Poliția în acțiune

Rezultatele acţiunilor desfăşurate de poliţiştii băcăuani, în ultimele 24 de ore, pentru siguranţa comunităţii

La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 53 de evenimente, dintre care 46 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 274 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică, pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite sau încălcarea normelor rutiere.
Cele mai multe amenzi, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, potrivit O.U.G nr. 195/2002.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la 97.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.



Mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pus în aplicare de polițiștii din Luizi- Călugăra

La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Luizi-Călugăra au depistat un bărbat, de 50 de ani, din localitate, condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri