18 mai 2024
EvenimentPlugusorul „Desteptarii”

Plugusorul „Desteptarii”

Dragi cititori, de Anul nou,
Vrem sa v-aducem cadou,
Doar vesti bune, pozitive,
Si o mie de motive
Care sa va imbuneze,
Ziua sa va lumineze.
Asadar si prin urmare,
Noi va facem o urare,
Sa va fie viata buna,
Zi de zi, luna de luna,
S-avem, Doamne, noi si voi,
Politicieni de soi.
Deputatul, senatorul,
Sa fie cu tot poporul,
Pe care de-un sfert de veac,
L-au tratat ca pe-un sarac.
Iar in prag de sarbatoare,
Noi le facem o urare
Sa le dea Mosu’ ce n-au
Fata trista de bau-bau,
Prezenta si deferenta,
Interes si… consecventa!
Ia luati plugul de mânati,
si vedeti ce semanati,
Sa rasara-n primavara
Alti alesi si alta tara,
Hai, hai…!

Toti vrem strazi si trotuare,
Ca in Vest, mai fratioare,
Toate bine asfaltate
Si bine iluminate,
Asa cum erau odata,
Când bunica era fata,
De puteai sa mergi normal,
Din centru pân-la spital,
De la Nord in deal la URA,
Per pedes sau cu trasura.
Uratori, pocniti din bice,
Primarul cel nou ne zice,
Ca vegheaza zi si noapte,
De la doispe pân-la sapte
Si ne-asteapta cu colaci,
Ca l-am criticat în draci.
C-asa-i bine si frumos,
Sa-l mai tragi, de haina-n jos,
Iar când n-are ochi sa vada
Ce-i la „Bacaul vorbeste”
O sa-l tragem iar de coada,
Doar la noi, in burg, traieste.
Iar pe-ntâi, onor Vasile,
Va sti ca nu are zile,
Daca nu face ce-a spus,
Sa duca Bacau’-n sus,
S-avem ulite curate,
Luminate si marcate,
Ca tot omu’ sa se poarte
Fara maidanezi in spate.
Ia mai mânati flacai
Si sunati din zurgalai.
Hai, hai!

De vreo 25 de ani
V-am urat sa aveti bani,
V-am spus, cu rele si bune,
Ce-a fost prin Bacau si-n lume.
Am tras plugu’ prin oras
Si prin satul cel golas,
Vrând ca sa va informam
Despre viata ce-o ducem.
Asadar, dragi cititori,
Fiti destepti si sclipitori,
Cu ochii pe tot ce-n urbe,
Nu-i OK si are „bube”.
De urat, v-am mai ura,
Dar ni-i sete si-am pleca,
Ca ne-asteapta, stând in prag,
Ai nostri zâmbind cu drag.
La final de uratura,
As mai trage-o aratura,
Sa traiti, sa-ntineriti,
Sanatosi am vrea sa fiti!
Sa va fie casa casa,
Sa va fie masa masa
Deputatii – deputati,
Democratii – democrati,
Liberalii – liberali,
Si primarii mai primari,
Procurorii – procurori,
Uratorii – uratori…
Si speram ca poate mâine,
Sa traim cu totii bine,
Sa avem euroi si lei,
Eu cu toti românii mei,
Hei, hei…
LA ANUL SI LA MULTI ANI!



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri