18 mai 2024
OpiniiEditorialPistă, bă, pistăăăăă!

Pistă, bă, pistăăăăă!

Bacăul este „under construction”. La drept vorbind, mai mult „under” decât „construction”. Sigur, intențiile edililor sunt dintre cele mai generoase, nu ne putem îndoi. Numai că, în tentativa sa de a deveni un Utrecht mai mic, Bacăul s-a transformat, cel puțin pentru moment, într-un Bahmut ceva mai mare. Și cum problema pistelor de biciclete continuă să rămână la nivel de… praf (la propriu, dacă nu și la figurat), băgăm trei scurte pe această temă. Așadar, trei. Pe două biciclete. Pistăăăă!

-Federația Română de Ciclism a publicat, zilele trecute, programul Turului României din acest an, care se va desfășura în intervalul 4-10 septembrie. După o primă etapă derulată pe circuitul Suceava- Gura Humorului- Durău- Bicaz- Piatra Neamț, Turul va ajunge, odată cu finalul rundei secunde, în 6 septembrie, la Focșani. Numai că traseul Piatra Neamț- Focșani, în total de 201,2 km, cuprinde Moineștiul, Oneștiul și Adjudul și, pam-pam-param, exclude Bacăul. Surse neoficiale susțin că Bacăul a fost „sărit” de oficialii Turului României pentru că nici până la începutul toamnei nu vom avea gata pistele de biciclete. Oameni răi!

-Scenetă autentică pe strada Traian. Mergând pe bicicletă (ce-i drept, la relanti) și consultându-și în același timp telefonul mobil, un tip supraponderal era să dea peste un puști de 4-5 ani. Tatăl copilului s-a răstit la biciclist cam în felul următor: „Mergi în pista mă-tii, boule!”. Pentru o clipă, m-am gândit că supraponderalul este un privilegiat devreme ce mă-sa posedă o pistă de biciclete proprietate personală. Gândindu-mă însă mai bine, am ajuns la concluzia că nu este deloc exclus ca tatăl copilului să fi spus altceva decât „pistă”. Și, dacă mă gândesc și mai bine, e chiar foarte probabil.

-În iunie 2021, la Verona, pe Corso Porta Nuova, la încrucișarea cu via Locatelli, a fost instalat un dispozitiv electronic denumit „conta bici”. Așa cum o arată și numele, acesta contabilizează numărul bicicletelor care parcurg zilnic respectivul traseu. Cum, mai mult ca sigur, nimeni nu a calculat numărul de băcăuani care circulă zilnic cu bicicleta în detrimentul transportului în comun sau a mașinilor personale, nu ar fi lipsit de interes ca măcar după inaugurarea pistelor de biciclete să avem o estimare în acest sens. Și cum la bugetul XXS pe care-l are, Bacăul nu-și permite un „conta bici”, alternativa ar fi ca oamenii de încredere ai primarului să împânzească arterele centrale, numărând bicicletele din trafic. Evident, esențial este ca responsabilii să posede calitatea de buni socotitori. Așadar, care știți, bă, să numărați corect? Unu, doi, trei, pistăăăă!

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri