16 aprilie 2024
Sport"Pisicile Rosii" au zgariat rau Buzaul

“Pisicile Rosii” au zgariat rau Buzaul

O nouă victorie pentru FC Măgura 2012 Bacău în Liga 1, fotbal feminin. “Pisicile Rosii” au trecut cu 4 la 0 (2 – 0, la pauză) de Viitorul Buzău, formație clasată pe locul, într-un meci disputat în cadrul etapei a XI-a.

Alina Ardeleanu a deschis scorul în minutul 22 cu un șut de la marginea careului direct in vinclul porții buzoiene, după ce în minutele 7 și 16 a avut milă de adversari. După marcarea golului, “Pisicile Roșii” au continuat să domine, iar reușita de 2 – 0 i-a aparținut Dianei Rotaru, care a înscris cu șut inventat de ea și apreciat de asistența numeroasă. În repriza secundă, a fost rândul Andreei Bujor să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Două goluri pentru mijlocașul băcăuan, în minutule 49 și 75, și tabela s-a oprit la scorul de 4 -0 pentru “Pisicile Roșii”.

FC Măgura 2012 Bacău (Pisicile Roșii): Iulia Jitaru (Gabriela Tătaru, min. 70) – Veronica Pitirici, Ana Maria Bărbulișteanu (cpt.), Irina Andrieș, Amalia Aldea, Andreea Bujor, Alina Trefaș (Monica Ladaru, min. 59), Ana Marin, Alexandra Tănasă (Monalisa Palade, min. 75), Diana Rotaru (Georgiana Vraciu, min 84), Alina Ardeleanu (Diana Burcă, min. 65)



Antrenor: Vasile Jercălău
Viitorul 2010 Buzău: Elena Ichim – Daniela Tudose (C), Mariana Răducan, Loredana Dobrin, Laura Nedelcu, Maria Alexandru, Alexandra Dobre, Alina Bizu (Clara Stroe, min. 46), Alina Codreanu, Diana Ungureanu, Elena Bocioacă.
Antrenor: Marius Musceleanu
Stadion: “Lucrețiu Avram”
Spectatori: 100
Arbitri: Sergiu Mavriche, Alexandra Theodora Apostu și Bogdan Damian Antal

„Un meci pe care l-am așteptat cu interes și cu o mare dorință de victorie. Mă bucură faptul că din nou apărarea a fost la înălțime. Adversarii noștri nu au avut niciun șut pe poartă ceea ce înseamnă că linia defensivă începe să devină o redută adevărată. Am fi putut obține o victorie la un scor și mai mare, dar ne-am păstrat golurile pentru viitorii adversari, ca să mai și glumim. ” – Vasile Jercălău, antrenor „Pisicile Roșii”.

„Am simțit că voi marca în meciul cu Buzăul. După multele ratări din tur a venit timpul să-mi fac datoria și să ajut echipa să câștige un meci care a avut o importanță specială pentru noi. Am arătat și cu Buzăul că suntem o echipă și că indiferent de adversar jucăm fotbal. Suntem la început de drum, iar peste două săptămâni vom merge la Alexandria pentru a da un nou test de maturitate. Sunt sigură că îl vom trece.”- Alina Ardeleanu – “Pisicile Roșii”

„O victorie mare obținută, fără drept de apel, în fața unui adversar care la un moment dat avea gânduri de promovare. Încrederea, curajul și unitatea echipei sunt atuurile noastre și ne ajută să facem pași importanți în dezvoltarea fotbalului feminin băcăuan. Trebuie să le mulțumim suporterilor care au fost într-un număr mare alături de noi, dar și galeriei, atât seniorilor, cât și juniorilor, o premieră pentru noi, și nu în ultimul rând tuturor celor care ne sprjină financiar.”- Cătălin Cojocaru – manager „Pisicile Roșii”

Rezultatele complete ale rundei a XI-a, Liga 1:
Universitatea Galați – CSM Pașcani 4-0 (1-0)
Selena Constanța – Universitatea Alexandria 2-1 (1-1)
CSS Târgoviște – Armonia Fălticeni 6-1 (2-0)
FC Măgura 2012 Bacău – Viitorul Buzău 4-0 (2-0)
Viitorul Reghin a stat.

După 11 runde, “Pisicile Roșii” sunt pe locul 6, la două puncte distanță de locul trei. De altfel, FC Măgura Bacau și CSS Târgoviște sunt singurele echipe cu punctaj maxim în retur. CSS Târgoviște a câștigat primul meci din retur la masa verde.

Etapa următoare, programată pe 3 aprilie, “Pisicile Roșii “ vor merge la Alexandria pentru jocul cu Universitatea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri