Consiliul Local a aprobat astăzi conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Bacău, post-mortem, pilotului Voicu Ionuț Șocae, decedat în misiune de salvare la data de 2 iunie 2016.

“Cu adâncă emoție, am înmânat cheia orașului soției și copilului lui Voicu Ionuț, păstrând vie memoria tânărului pilot căzut la datorie împreună cu alți 3 colegi salvatori”.
Cosmin Necula, primarul municipiului Bacau

Din 2004, după absolvirea Școlii de Aplicație a Forțelor Aeriene „Aurel Vlaicu” – Boboc (Buzău), Voicu Șocae și-a început activitatea la ca pilot de elicopter la Baza Aeriană 95 Bacău.



Călăuzit de sentimentul datoriei și de altruism, începând cu 2011, tânărul pilot a optat pentru un singur tip de misiune de zbor, misiunea umanitară, dedicându-și viața zborurilor de salvare în cadrul Punctului de Operare Aeromedicală Iași.

Patru persoane au decedat pe 2 iunie 2016 în urma prăbușirii unui elicopter SMURD în zona raionului Cantemir, localitatea Haragâș din Republica Moldova. La bordul elicopterului se afla un echipaj format dintr-un pilot, copilot, medic și asistent.

Elicopterul SMURD a fost solicitat de către medicii din Vulcănești pentru a transporta și monitoriza un pacient, internat în spitalul raional.

Pe parcursul zborului, pacienta — o femeie de 85 de ani, care suferă de bronhopneumonie, insuficiență respiratorie și renală acută — a fost monitorizată medical de către paramedicii și medicii SMURD Iași.

Conform MAI, misiunea de joi era al 12-lea zbor al elicopterului în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenții în caz de urgențe medicale.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"