Parabola Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ca şi celelate rostite de Mântuitorul, are menirea de a-i face pe oameni să înţeleagă care este rostul vieţii pe pământ, cum trebuie să trăiască aici, pentru a-şi dobândi mântuirea dincolo. Este o parabolă eshatologică, pentru că accentuează îndeosebi asupra destinului omului după moarte, în eternitate, şi asupra elementelor care determină acest destin.
Prima şi cea mai importantă învăţătură pe care o desprindem din această pildă este faptul că există o viaţă viitoare, o viaţă veşnică, că moartea nu înseamnă realmente sfârşitul existenţei noastre, ci doar trecerea la un alt nivel, la o altă formă de existenţă. La fel de important este faptul că această existenţă viitoare este determinată de existenţa noastră de aici, de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ, de modul în care am ştiut să ne pregătim sufletul, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, pentru a trăi în veşnicie întru această iubire, împărtăşindu-se cu toţi drepţii şi cu sfinţii îngeri de dragostea lui Dumnezeu în rai. Învăţăm că ceea ce pare bun aici, toată bogăţia şi toată slava pe care le avem pe pământ, nu folosesc la nimic dincolo, dacă nu le-am folosit cum se cuvine aici, la fel cum tot ceea ce pare rău, suferinţă, sărăcie pe pământ, se poate dovedi a fi cea mai mare avere, dacă ne păstrăm credinţa în Dumnezeu şi în mila Lui.
Bogatul cel nemilostiv, care în toate zilele vieţii lui pe pământ se îmbrăca în haine scumpe şi petrecea cu prietenii, ignorându-l pe Lazăr ce cerşea la poarta lui şi ignorând astfel chiar pe Dumnezeu, Care ne porunceşte să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie, atunci când moare pierde totul şi ajunge în iad. Săracul Lazăr, aflat în neputinţă şi sărăcie pe pământ, dar cu nădejde în Dumnezeu, chiar numele său însemnând în ebraică „Dumnezeu ajută”, atunci când trece dincolo este purtat cu alai chiar de către îngeri până în sânul lui Avraam. Situaţia de pe pământ se răstoarnă în lumea de dincolo, şi cel bogat aici se vădeşte a fi sărac şi chinuit, iar cel lipsit aici de bunuri pământeşti se bucură de toate bunătăţile cereşti.
Aceasta nu înseamnă că bogăţia în sine este rea, ci lipsa de grijă faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu, ignorarea celuilalt, izolarea în aparenta siguranţă a unei vieţi îmbelşugate alături de familie şi de prieteni, uitând că aceasta are un sfârşit, şi că va veni o judecată valabilă pentru veşnicie. Greşeala cea mare a bogatului a fost că nu a avut milă de Lazăr, că nu a vrut să-i aline câtuşi de puţin suferinţa, că a fost nepăsător la nevoile aproapelui, cu toate că-i ştia situaţia….
Ajuns în iad, el cere milă, demonstrând că e conştient de valoarea acesteia, dar pentru că nu a oferit milă cât a fost pe pământ, află de la Avraam că nici el nu mai poate fi miluit, pentru că „o prăpastie mare”, o distanţă de netrecut îi separă pe cei buni de cei răi în lumea de dincolo.
Această prăpastie a fost săpată chiar pe pământ de către cei ce s-au izolat şi au ignorat pe aproapele şi pe Dumnezeu. Punte peste această prăpastie putem pune doar în viaţa de aici, prin milosteniile pe care le facem, prin ajutorul pe care îl oferim celor aflaţi în nevoi şi prin slava pe care o dăm lui Dumnezeu pentru toate cele ce ni le oferă. A înţeles acest lucru şi bogatul şi a cerut lui Avraam să-l trimită pe Lazar, înviat din morţi, la fraţii săi, ca să-şi schimbe viaţa şi să nu-i repete greşelile. Răspunsul lui Avraam este că aceştia cunosc legea de la Moise şi de la prooroci şi trebuie doar să o respecte.
Noi, creştinii, avem în plus şi mărturia Celui ce a Înviat din morţi, Iisus Hristos, care şi prin această frumoasă pildă ne învaţă că rostul vieţii acesteia trecătoare şi a bunurilor ei este acela de a pregăti viaţa viitoare cu bunurile veşnice, ne învaţă că trebuie să trăim permanent cu perspectiva vieţii veşnice. Tot ce trebuie să facem este să-L ascultăm!
Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău
