20 aprilie 2024
EconomiePiața de gross nu e pentru...„sacoșari”

Piața de gross nu e pentru…„sacoșari”

O spune chiar denumirea unității, dar mai ales…o transmit comercianții care, de cele mai multe ori, te repezesc dacă le ceri să-ți vândă cu kilogramul.

De altfel, chiar și o cunoștință pe care o întâlnisem în târg mi-a confirmat (ceea ce știam) că de aici vin să cumpere micii comercianți care au câte-o prăvălie pe nu știu unde sau o tarabă prin piețe. Drept e că, de multe ori, adevărații producători, destul de puțini la număr și doar în anumite perioade ale anului, acceptă să le vândă cu kilogramul și…clienților veniți cu plasa la cumpărături, de regulă pensionari sau băcăuani cu venituri mici.

Se întâmplă mai ales toamna, la pusul murăturilor, dar și pe la începutul verii, când apar legumele și fructele de sezon.
Am tras o fugă în Piața de gross a Bacăului, ieri, mânat de curiozitatea de a afla cum stau lucrurile, mai ales că auzeam unele voci care spuneau că aici ar fi prețuri…decente. Am găsit piața aproape goală, și de clienți, dar mai ales de vânzători. În afară de puținii comercianți pe care-i știu acolo…de când piața, doar doi fermieri mai încercau să scape de marfa pe care au adus-o de…hăt, departe.



Mădălin e de la Matca, zice el, etalându-și marfa în apropierea mașinii. Legume de sezon: dovlecei la 1,5 lei kilogramul, ardei iuți, roșii din soiul Rosa (după aspect, soiul Pink Rock F1), „cu gustul de altădată” (!), se laudă producătorii, la 4,5 lei kilogramul, varză timpurie, de vară, la 1,8 lei kilogramul, ardei iuți cu 8 lei kilogramul, precum și ceva castraveți. Se plânge că merge greu vânzarea.

„Sunt mulți producători (sic!), pe lângă comercianți. Acum nu, pentru că ei stau 2-3 zile, apoi pleacă să aducă altă marfă. Dar, în alte zile, e plin pe-aici. Deci, și marfă este multă. În plus, nici nu mai este puterea de cumpărare așa cum era înainte”, spune tânărul legumicultor. Alături, un alt fermier, din zona Pașcani. Îl întreb, la întâmplare, de mărar, cam cât costă. „4 lei, legătura (circa 1 kg . n.r.).

Reduceri de prețuri. Vreau să scap de marfă, că plec acasă. L-am dat cu 7 lei până acum. Nu luați? Treaba dumneavoastră, mai încolo o să-l luați mai scump”, insistă producătorul. În zona comercianților, saci, frumos aranjați, plini cu legumele momentului, așteaptă să-și schimbe proprietarul. Oferta e destul de…„restrânsă”: cartofi, ceapă verde, morcovi, ardei gras, vinete…Cam toată marfa pe care o vezi expusă te duce cu gândul că e produsă undeva…în Orient. Dacă mai adaugi și fructele – cireșe, caise (cel mai probabil tratate cu atât de hulitul Imazalil), pepeni verzi – capeți deja convingerea că nu sunt autohtone. Discut fugitiv cu câțiva comercianți și mi se spune din start că vând doar cu…box-ul (circa 22 de kilograme) sau cu sacul.
Cartofi – 1,2 lei kg, ceapă uscată – 2 lei kg, vinete – 4,5 lei kg, dovlecei – 2 lei kg, ardei gras – 10 lei kg, roșii – 3,5 lei kg.

Spre ieșirea din târg, camioane întregi cu pepeni verzi. „1,2 lei kilogramul la angro, 1,5 lei kilul – la bucată. Sunt din Grecia”, mă lămurește sec un tânăr care veghea marfa expusă lângă un camion de tonaj.

Prețuri comparative cu piețele băcăuane? Aici se găsește mai mult marfă din import, la prețuri cu circa 30-50 la sută mai mari decât la angro. Excepție sunt tarabele ocupate de adevărații producători unde sunt expuse… produsele proprii. Trebuie doar să-i identifici, cu ceva mai multă atenție.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri