3 mai 2024
ActualitatePeste 5.000 de persoane legitimate de polițiștii care căutau coronavirusul în ultimele...

Peste 5.000 de persoane legitimate de polițiștii care căutau coronavirusul în ultimele 48 de ore

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru verificarea respectării modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost organizate 15 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 375 de obiective/locații și au fost legitimate peste 5.000 de persoane.

De asemenea, polițiștii au verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasărilor de la domiciliu sau locuință în intervalul orar 23:00-05:00, precum și portul măștii de protecție de către toate persoanele în spațiile publice închise/deschise.



Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, echipele de control au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei.

Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 599 de mijloace de transport, 172 dintre acestea fiind destinate transportului public în comun.

Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent, la datorie, pe raza întregului județ.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri