16 aprilie 2024
EconomiePeste 3.000 șomeri au fost angajați în primul semestru

Peste 3.000 șomeri au fost angajați în primul semestru

În primul semestru din acest an, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, au fost angajați 3.201 șomeri. Față de programul de ocupare a forței de muncă pe care instituția județeană și l-a propus pentru anul 2021, respectiv de 8.000 de angajări, numărul încadrărilor din rândul șomerilor reprezintă aproape 40 la sută.

Cei mai mulți, adică 2.850 șomeri, și-au găsit un loc de muncă în urma serviciilor de mediere între ei și agenți economici, prestate de către AJOFM. Alți 147 au fost angajați ca urmare a serviciilor de informare și consiliere acordate de către AJOFM, iar 38 au fost încadrați după ce au terminat un curs de calificare.

Dar angajările din rândul șomerilor au fost stimulate și prin primele și subvențiile acordate lor, respectiv angajatorilor. Astfel, 173 de șomeri s-au angajat înainte de expirarea termenului de plată a indemnizației cuvenite, și pentru că au beneficiat de completarea veniturilor de la bugetul de șomaj pentru perioada rămasă. Alți 60 șomeri care s-au încadrat în muncă au primit o primă de activare, iar 17, care s-au angajat la o distanță mai mare de 15 km față de localitatea de domiciliu, de asemenea, au beneficiat de o sumă de bani.



Anumite sume sub titlul de prime au ajuns și la 9 șomeri care au acceptat să lucreze și să-și schimbe domiciliul într-o localitate aflată la peste 50 km de reședința lor. La rândul lor, agenții economici care au angajat șomeri din anumite categorii au avut acces la diverse subvenții.

Datorită acestora, și-au găsit un loc de muncă 18 absolvenți, 287 șomeri cu vârsta peste 45 ani și 33 tineri NEETS (șomeri cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de calificare).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri