Peste 16.500 de pachete de țigări, confiscate de polițiști

    Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 16.930 de pachete de ţigarete de contrabandă, găsite într-un autoturism, depistat în trafic.

    La data de 29 mai a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic, pe DN 2-E 85, în localitatea Răcăciuni, a unui autoturism.

    Conducătorul auto nu s-a conformat solicitării poliţiştilor şi a accelerat. S-a procedat la urmărirea acestuia, însă la ieşirea din localitatea Sascut, autovehiculul a fost găsit abandonat.



    În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit în interior ţigaretele, netimbrate şi fără documente de provenienţă.

    Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

    Cele 16.930 de pachete de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării.
    Totodată, poliţiştii au indisponibilizat autoturismul folosit la transportul țigaretelor.

    În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"