Orice revoluție este o lovitură de stat reușită. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost, fără îndoială, o lovitură de stat. Cine, ce a făcut este extrem de complicat de deslușit, deși există câteva amănunte ajutătoare.
De exemplu, este cât se poate de clar că lucrurile au fost pregătite în exterior, în urmă întrevederii istorice de la Malta. Mai este evident că au existat represiuni atât din partea Securității cât și Armatei. Dar lucrul cel mai evident și pe care nu prea-l bagă în seama aproape nimeni este că Ion Iliescu, cel pregătit să preia controlul, avea să descopere, ulterior, că nu mai controlează nimic. Dacă vă mai amintiți acel prim discurs al său, Iliescu deplângea faptul că regimului Ceaușescu se îndepărtase de “socialismul științific”.
El venise pregătit pentru o rotație de cadre însă s-a confruntat cu o adevărată schimbare de regim. Dar între aceste momente au existat celelalte: masacrele, dezinformarile, torturile, reglările de conturi. Pentru toate acestea, Parchetul General are o explicăție puerilă: de vină au fost doar Iliescu, Voican-Voiculescu și alți chitibusi mărunți.
Că Ion Iliescu are o parte de vină, este foarte probabil. Dar nu explică intreagă problemă. Nu explică lupta dintre Securitate și Armată de la Sibiu, masacrul de la Otopeni, morții de la Cluj. În dosarul înaintat de Parchet nu există vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat înainte de 22 decembrie 1989. Represiunea de la Timișoara nu are vinovați.
Nu există tancurile care au trecut peste demonstranți, trăgătorii “necunoscuți”, nu există masacrul echipei antitero de la Ministerul Apărării, o răzbunare mizerabilă a unui fost agent GRU demascat.
Toate acestea și multe altele ne determină să credem că întregul dosar nu este altceva decât o imensă perdea de fum pentru a distrage atenția de la problemele procurorului general.
