8 mai 2024
ActualitatePentru circa 70 de copii din satul Fulgeriș, Moș Crăciun a venit...

Pentru circa 70 de copii din satul Fulgeriș, Moș Crăciun a venit pentru prima dată

Pentru cei mai mulți dintre copiii care urmează grădinița și școala în satul Fulgeriș, comuna Pâncești, județul Bacău, și pentru frățiorii și surioarele acestora, Moș Crăciun vine, în 2017, pentru prima dată.

Moșul a dat această misiune unor oameni cu suflet mare – echipa Asociației ”Mie Îmi Pasă!”, din Bacău – iar oamenii cu suflet mare au primit cu bucurie misiunea Moșului. Așa că, au împărtășit și altor semeni cu suflet mare despre misiune, iar cei care au auzit povestea, fără să stea pe gânduri, li s-au alăturat.

Au citit rând pe rând scrisorile pe care cei 72 de copii cu vârste între 2 și 15 ani, din Fulgeriș, le-au desenat sau scris pentru Moș cu mare speranță că anul acesta nu vor fi ocoliți, iar după ce le-au citit, s-au mobilizat, pe cont propriu, să transforme speranța în realitate.



Astfel, în ajunul Ajunului Crăciunului, sâmbătă, 23 decembrie, oamenii ”Mie Îmi Pasă!”, încărcați cu darurile râvnite de copii pleacă la Fulgeriș pentru a pune capăt misiunii primite de la Moș. O misiune prin care lumea să înțeleagă că Moș Crăciun există și că este ”iubire față de aproape”.

Voluntarii Asociației ”Mie Îmi Pasă!” sunt, de altfel, aceiași care, de Sf. Neculai, au renovat, redecorat și dotat clasa copiilor de la Școala Fulgeriș, cu mobilier de joacă, rafturi pentru cărți și cărți și, desigur, un brad minunat de Crăciun.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri