4 mai 2024
ActualitatePensionarii vor primi un punctaj și pentru perioadele asimilate

Pensionarii vor primi un punctaj și pentru perioadele asimilate

Recalcularea pensiilor, în conformitate cu Legea 360/2023, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, le va aduce un anumit punctaj în plus pensionarilor și pentru perioadele asimilate.

Este vorba despre persoanele care au urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, pe o durată normală, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă, diplomă de licență, de master sau de doctorat, precum și despre cele care au satisfăcut serviciul militar obligatoriu, au fost concentrate, mobilizate sau în prizonierat.

Stagiu asimilat sunt considerate și perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006, în care o persoană a beneficiat de indemnizații de asigurări sociale, concediul pentru incapacitate temporară de muncă provocată de un accident petrecut în timpul lucrului sau de o boală profesională, dar și concediul pentru creșterea copilului, acordat începând cu data de 1 ianuarie 2006.



Persoanele care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau cicluri de studii universitare de același nivel vor beneficia de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere. Pentru perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, precum și pentru concediul de incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident petrecut în timpul lucrului sau o boală profesională, după data de 1 ianuarie 2005, la determinarea punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației.

Pentru studiile superioare (facultate, masterat, doctorat), serviciul militar obligatoriu, perioada de concentrare, mobilizare sau prizonierat și concediul de creștere a copilului, punctajul lunar este de 0,25 la sută. Să mai notăm că toate perioadele asimilate se vor valorifica numai în cazul în care nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile legii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri