În acest labirint al existenței, suntem pe marginea unei prăpastii amenințătoare, iar omenirea se joacă cu focul sperând că acesta se va stinge înainte de a atinge butoiul cu pulbere.
Încurajați de lideri politici iresponsabili, oamenii se învârt într-un dans al urii, scuipându-și ura unii către alții. În anumite colțuri ale lumii, această ură se transformă în crimă, unde vieți umane sunt sacrificate pe altarul disperării și al manipulării. Suntem martorii unei tragedii umane desfășurându-se sub privirile noastre, iar prăpastia se adâncește în fiecare moment.
Șefii de state și de guverne ai țărilor mici execută orbește ordinele primite în plic de la liderii țărilor mari. Nu pun întrebări, nu comentează; speră doar ca jocul să se oprească înainte de a fi prea târziu.
În acest apus al lumii, știința devine o victimă a lăcomiei, iar principiile etice sunt sacrificate în numele umplerii buzunarelor. Ideologii și filosofii de doi bani se nasc pentru a justifica privarea cetățenilor de drepturile fundamentale. Morala este inversată, iar lumea asistă neputincioasă la o metamorfoză inexplicabilă, în care albul devine negru, iar oamenii își pierd calea, devenind animale însetate de putere și control.
În acest context tulbure, ne confruntăm cu provocarea de a ne regăsi umanitatea pierdută. Înainte de a pune mâna pe suliță, trebuie să ne întrebăm cu atenție dacă avem vreun motiv real pentru asta și dacă nu cumva există o altă explicație pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Reflecția devine o necesitate în fața violenței gratuite și a confuziei care ne înconjoară.
Mai mult decât oricând, este imperativ să expunem crimele comise în numele civilizației. Ideea că un popor este superior altuia și că zona de pe glob în care se află patria cuiva conferă automat dreptate este o iluzie periculoasă.
Poate că strigăm în van, poate că vocea noastra nu va fi auzită sau luată în considerare.
Dar dacă nu o vom face-o, cum am mai putea să ne numim oameni?
