La ultima şedinţă a cenaclului „Octavian Voicu”, condus de poetul Petru Scutelnicu, a citit poezie Constantin Gabriel Jugănaru, din volumul de debut „Pe aripi de vise”, apărut la Editura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2017.
Înainte de a intra în substanţa cărţii şi a poeziilor, autorul, cu emoţiile abia strunite, s-a confesat celor prezenţi, poeţi, romancieri, membri ai Uniuniii Scriitorilor şi ai cenaclului literar. Şi cum se putea mai bine decât prin versuri : „Era prin Brumărel, era toamnă târzie/ Când cugetu-mi plutea pe valuri gri-albastre/ În calea vieţii mele ai răsărit, maestre,/ M-ai luminat, m-ai îmbătat de poezie! (…) În faţa ta mă simt ca un stingher poet/ Rămas necunoscut, dar fericit/ Că îţi închin, maestre,-acest sonet”, versuri dedicate poetului Constantin Boncu, cel care i-a îndrumat primii paşi în poezie. În „Imagini şi sentimente”, un fel de Cuvânt înainte, Mihai Buznea scrie: „O nouă plachetă de versuri, un nou candidat la graţiile Euterpei, o nouă provocare pentru iubitorii de poezie. (…) Cei care îi vor citi poeziile, îl vor remarca, cu siguranţă, pentru mesajul versurilor sale, pentru căldura, pacea şi dragostea pe care şi le revarsă, din inimă, către noi.”
Au citit din poeziile semnate de Gabriel Jugănaru şi au comentat poetul Constantin Boncu: „Autorul îşi construieşte universul liric cu răbdare, încercând să aducă spre cititor un crâmpei din universul său de sensibilitate, (…) el nu confecţionează poezii, ci le trăieşte, lirismul nu este căutat ci decurge natural”, Nicolae Mihai: „Este un poet adevărat, cu un filon bogat şi divers, care scrie o poezie cu rimă şi muzicalitate, cu versuri de o frumuseţe şi mesaj aparte.”
„Pe aripi de vise” este un debut fericit, cu o poezie fermă, cu metaforă şi mesaj, cu inerentele influenţe din Eminescu, Coșbuc, Bacovia, din marea poezie de dragoste, dar şi din folclor, însă cu suficiente date pentru descoperirea unui drum propriu, original, la o următoare apariţie editorială. Iată o dovadă din poezia „Afară plouă”: „Afară plouă, ceru-i plumburiu,/ Şi scorojite cărţi tot răsfoiesc./ Iar sufletul mi-e gol şi e pustiu,/ Trecut-au anii, dar încă te doresc!// Pe geamuri picuri cristaline se preling/ Ce-mi amintesc de-ale tale lacrimi,/ Duc buzele spre geam să le ating/ Cu mângâierea lor s-aline a-mele patimi.”
Să mai adaug structura interesantă a cărţii, pe teme şi subiecte: „Femeia, eterna poveste”, „Dăruit-am versul”, „Atât de gingaşe”, „De rerum natura”, „Pe-un picior de plai”, „Gânduri fugare”, cât şi coperţile elegante şi ilustraţiile adecvate.
