In 1992 la Conferinta pentru Dezvoltare si Mediu de la Rio de Janeiro desertificarea a constituit un subiect sensibil. Cauzele acestui pericol care ameninta Terra sunt, in primul rand, despaduririle irationale si taierea masiva a padurilor tropicale. Ca urmare a cresterii temperaturii medii anuale, a accentuarii fenomenelor de eroziune, a deteriorarii structurii solului, a poluarii acestuia, a scaderii cantitatilor de precipitatii, distrugerii sau neutilizarii in mare parte a sistemelor de irigatii si la nivelul tarii noastre se constata o crestere a suprafetelor de teren afectate de aridizare, iar la scara mondiala – fenomene de extindere a zonelor desertice. Desertificarea ameninta aproximativ 10% din suprafata Romaniei, adica 2,2 milioane de hectare situate in estul Munteniei, Dobrogea si sudul Moldovei.
Pentru a contracara acest fenomen a fost promovata o conventie internationala (la care a aderat si tara noastra) menita sa concentreze si sa ordoneze masuri eficiente ale tarilor lumii pentru prevenirea si combaterea desertificarii. Aceste masuri tin de stiinta, educatie, civilizatie.
Analizand cu atentie toate cauzele desertificarii se poate constata ca ele se datoreaza in primul rand omului, lipsei de raspundere si de civilizatie. Aceasta cu atat mai grav cu cat, de exemplu, intr-o tara invadata de imensele dune de nisip, Emiratele Arabe Unite, desertul a fost invins cu eforturi admirabile. Am vazut de curand in aceasta tara unul dintre cele mai civilizate oras din lume – Dubai. Aici am inteles de ce trebuie sa invatam sa pretuim bogatia si frumusetea naturii. Potrivit specialistilor, putini si-ar fi imaginat cu doar cativa ani in urma, ca in inima civilizatiei islamice poate exista un oras atat de modern, cosmopolit si plin de ospitalitate, ridicat prin forta banilor, in mijlocul desertului. Cladirile uriase, realizate intr-un soi de competitie a arhitectilor si constructorilor (in 2009 va fi finalizat Burj Dubai – cea mai inalta cladire din lume), gradinile, lacurile, fantanile arteziene si chiar mici cascade, atractiile ce contrasteaza cu clima si relieful regiunii (partii de schi in mall-uri!), insulele artificiale pe care se construiesc adevarate simboluri ale civilizatiei, picatura de apa adaugata cu mare grija in nisip la radacina florilor si arbustilor ornamentali, parcarile etajate ce pot fi confundate adesea cu blocurile de locuit de pe care se revarsa ghirlande de flori sunt doar cateva din rezultatele unei adevarate lupte cu nisipul si arsita soarelui (aici ploua numai cateva zile pe an).
Deci se poate! Am inteles mai bine aici de ce se investeste foarte mult in educatie si de ce timpul nu sta in loc. Am vazut cu ochii mintii ceea ce am privit cu uimire la doi pasi de desert. Cu mult mai putin efort (inclusiv financiar) noi am putea valorifica si pastra ceea ce natura ne-a oferit cu generozitate, fara sa ne mai ingrozim de desertificare sau sa pozam in victimele politicienilor sau guvernelor de ieri sau de azi. Poate ca nu e prea tarziu sa invatam de la altii ca solutia este cea cunoscuta, dar neaplicata, dezvoltarea stiintei, educatiei si civilizatiei.
Asociind, cum era si firesc, desertul (sau fostul desert) cu lipsa de apa, am vazut la periferia orasului o mare uzina de apa in care apa sarata din Golful Persic (a carui apa contine sare 70 g/l, fata de apele Oceanului Atlantic, Pacific sau ale Marii Mediterane care contin cca 35 g/l) devine prin desalinizare, buna pentru consumul uman, pentru industrie sau pentru legume si flori. Mai tarziu aveam sa aflu ca exista in lume peste 17000 de asemenea uzine repartizate in mai mult de 120 de tari si ca desalinizarea unui metru cub de apa costa 0,2-0,6 euro, sau ca in Spania (a cincea tara din lume dupa capacitatea instalatiilor) se produc astfel 2,42 milioane metri cubi pe zi de apa. Deci unii oameni beau apa din Ocean, iar in Romania izvoarele de munte dau cea mai buna apa minerala din lume… gratis si nu cu picatura.
Sa nu uit sa va amintesc de Ziua Mondiala a Apei – 22 martie, iar dumneavoastra sa nu uitati de picatura de apa care, poate, se risipeste la robinet si nici de masinile care se spala cu apa potabila!
Insomniferul de marti
aDumnezeu ne-a inzestrat cu doua extremitati, una pe care sa sedem si una cu care sa gandim. Soarta noastra depinde de extremitatea pe care o folosim mai mult” (Ann Landers)Scris de Prof.univ.dr. Viorica Paraschivescu
