18 mai 2024
ActualitatePaul Ţarălungă, la centenar

Paul Ţarălungă, la centenar

Adevărată legendă a culturii şi ştiinţei vii, s-a născut la 27 decembrie 1921 în satul Prăjeşti, din fosta comună Traian (azi, în comuna Prăjeşti).

Învăţător (absolvent al Şcolii Normale din Bacău în 1942), cu studii militare în Germania şi de biologie-geografie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1962), a predat în şcolile din satul natal şi din Secuieni. Gradul I şi l-a susţinut cu o lucrare despre Muzeul şi Grădina Botanică din Prăjeşti, întemeiate de el. Cele două obiective cultural-ştiinţifice sunt printre foarte puţinele de acest fel din ţară. A adunat aici cam tot ce poate exprima miracolul naturii, pe de o parte, şi istoria locului, pe de altă parte.

În martie 2012, când a trecut la cele veşnice, notam în cotidianul „Deşteptarea” o constatare: „Câtă vreme va supravieţui natura, atât va trăi şi numele lui Paul Ţarălungă” (https://www.desteptarea.ro/un-nume-cat-o-lume-paul-taralunga/). Cred că aceleaşi vorbe se potrivesc la centenar.



Comuna natală ar putea să-i acorde titlul de Cetăţean de onoare, post-mortem, al comunei Prăjeşti. Meritorie este străduinţa autorităţilor locale de a institui punctul turistic închinat acestui erou al culturii româneşti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri