25 aprilie 2024
ActualitateCinci copii s-au înecat în Siret, la Filipești - UPDATE

Cinci copii s-au înecat în Siret, la Filipești – UPDATE

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat că în satul Cotu Grosului din comuna Filipești s-au înecat cinci persoane. Este vorba despre cinci copii.

La fața locului, ISU a trimis o autospecială, un camion și o barcă, precum și o ambulanță SMURD.

ISU Neamț a trimis, în sprijin, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă și o unitate SMURD.



Inițial se știa de existența a a numai patru victime. Când au ajuns pompierii la fața locului s-a constat ca este vorba despre cinci copii înecați.

UPDATE:

17.40: A fost găsită o victimă, se efectuează manevre de resuscitare.

20.15: Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul.

20.30: Au mai fost găsite 2 victime, se efectuează manevre de resuscitare.

20.40: A fost găsită a 4-a victima, se efectueaza manevre de resuscitare.

21.00 A fost găsită și a 5-a victimă, se efectuează manevre de resuscitare. Victimele au vârstele: două de 14 ani, două de 17 ani și una de 18 ani.

21.18: Cele 5 victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Comunicatul Poliției:

Astăzi,în jurul orei 18.20, polițiștii din Buhuși au fost sesizați, prin 112, despre faptul că 7 persoane au intrat în râul Siret, iar 5 dintre ei nu au mai ieșit la suprafața apei.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, pompieri și jandarmi. Din primele cercetări, s-a stabilit că, 7 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, toți din județul Neamț, ar fi mers la scăldat în râul Siret, pe raza comunei Filipești, iar la un moment dat 5 dintre ei au fost luați de curenții de apă.

Toți 5 au fost scoși din apă de pompieri, însă, din păcate au decedat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri