24 aprilie 2024
OpiniiEditorialPatriotismul și afacerile

Patriotismul și afacerile

Există investiții cu viață scurtă, care produc pagubă, dar și dezamăgire. De data asta, nu e vorba despre cele publice. Știu că v-ați gândit la drumurile asfaltate cu cheltuieli mari, care se crapă după doi-trei ani, sau la podurile ale căror traverse se macină la fel de repede. Nu, nu e vorba despre investițiile realizate de autorități în numele și din banii comunității, ci de cele pe care le face omul obișnuit, în propriul lui cămin.

O combină frigorifică, un aspirator sau o mașină de gătit. Să zicem că într-o bună zi s-a plictisit de vechiul aragaz, care avea 36 de ani. Poate nu vă vine să credeți, dar funcționa perfect deși era cumpărat în aprilie 1981. E adevărat, nu avea rotisor, dar cuptorul mergea ca la început. Se spune că mai binele e dușmanul binelui. Așadar, dorindu-și un aparat modern, cu niște chestii care dau bătăi de cap, omul nostru l-a aruncat pe primul și a cumpărat altul. Noul aragaz a funcționat doi ani și ceva, nu grozav, cu mici sincope, după care, zbang-zdrang sau hodoronc-tronc, a amuțit. Doar cuptorul. Omul s-a mirat:

„Așa de repede?” A chemat specialistul, dar acesta a meșterit cât a meșterit, apoi a dat din umeri și a cerut bani doar pentru consult. Clientul a plătit și s-a mirat din nou. Cum adică? Știa că doar telefoanele mobile sunt fabricate în așa fel încât să nu poată fi reparate. Greșit. Nici electrocasnicele nu pot fi reparate. Am uitat să precizez că mașina de gătit era fabricată de o firmă românească, motivul alegerii fiind unul de bun simț:

„Să aibă și ai noștri vânzări, să le meargă afacerea și să păstreze locurile de muncă!” Mâine va cumpăra un aragaz nou. Și strategia va fi una nouă. După această experiență, crede că a fi patriot nu înseamnă să cumperi doar produse românești, ci să-i motivezi pe producătorii români să-și respecte afacerea, clienții și să facă treabă bună, în loc să se plângă că firmele autohtone nu sunt încurajate. Prin urmare, își va întreba amicii ce fel de aragaz au, câți ani are și dacă a creat probleme. Se va sfătui și cu specialiștii. Nu-și dorește decât să funcționeze normal vreo cinci ani, adică jumătate din numărul anilor trecuți în cartea tehnică.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri