Deși programul la televizor era scurt, era suficient să ne facă să visăm. Ce discutam la școală de dimineața? Filmul din seara trecută. Un singur program, un singur film, deci toată lumea îl văzuse. Emisiunile pentru copii și revistele Cutezătorii la care ne abonam de voie-de nevoie ne băgau și ele în boală. După ce am văzut Cireșarii, evident că am vrut și noi să facem expediții în peșteri, la sezonul doi deja voiam să fim arheologi. După serialul Racheta Albă, toți visam rachete.
Pe urmă am descoperit științele naturii și am făcut toate experimentele din carte. Sau pe aproape. După aia a venit botanica și am pus mâna pe niște cărți despre flora țării. Așa am aflat că nu mai știu ce plantă este purgativ natural și i-am dat unui coleg ceai făcut din buruiana aia. A doua zi n-a venit la școală și ne-a plăcut să credem că din cauza că a stat pe budă.
Am citit despre altă plantă că e otrăvitoare și băștinașii de pe o anumită insula își înmoaie săgețile în seva ei. Am preparat și eu niște extract din planta respectivă, l-am pus într-o fiolă de parfum pe care mi-am cusut-o după reverul sacoului de la uniformă. Că așa văzusem într-un film cu spioni. Ce show a ieșit când m-a prins o profă cu fiola după guler!…
Pe urmă au fost timbrele. Costisitoare pasiune. La început, nu prea, că adunăm tot ce-mi cădea pe mână, mai ales din plicurile cu timbre ștampilate care erau, cred, trei lei. După aia, am primit cadou clasoare bune, chinezeșți, și am început să am pretenții. Făcusem abonament la magazinul filatelic să-mi oprească toate emisiunile lansate de Poșta Română. Și plăteam timbrele la valoarea nominală. Am ținut-o așa până puțin după 1990, când s-au lăcomit cei de la Poștă și au început să scoată timbre tot mai scumpe.
Acum mai vizitez din când în când magazinul de lângă Luceafărul și mai iau câte un plic ieftin, cu timbre ștampilate în care se mai găsesc și surprize. Ultima mare pasiune dinainte de 1990 a fost fotografia. Ei, dragii moșului, pe atunci nu era simplu ca acum, să intri cu telefonul în baie și să-ti faci câte poze vrei. Pe atunci poze se făceau doar cu camera foto, pe film. Filmul costă și nu prea se mai găsea. Aveai nevoie și de cameră foto.
Am luat unul dintre cele mai ieftine modele, un Smena 8M rusesc, deși aș fi vrut un Zenit. Dar Smena era 300 de lei, banii mei câștigați cu uratul într-un an iar Zenitul undeva pe la 1500. Aveam eu Enciclopedia copiilor, dar până am învățat cât decât să mânuiesc aparatul foto, au dispărut filmele. Aparat de mărit nu aveam (costa 5.000 de lei), am improvizat dintr-un proiector pentru diapozitive. Mare brânză nu am făcut, că mai mult stricam substanțele, așa că am făcut ce făcea aproape toată lumea: m-am dus cu filmul la un studio profesionist și am terminat bâlciul. Aparatul ăla l-am avut până prin liceu, când mi l-au furat. Am cumpărat altul, același model, acum câțiva ani, de pe Internet, ca să-l am amintire. Și ca să fiu pe deplin satisfăcut, am căutat și un Zenit. Am luat două!
