19 aprilie 2024
ActualitatePaşi spre Marea Unire

Paşi spre Marea Unire

Intrarea României în Primul Război Mondial, condiţiile politico-istorice interne şi externe, contribuţia armatei române la înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor săi, culminând cu realizarea statului unitar român – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au constituit temele Simpozionului „Paşi spre Marea Unire”, organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, miercuri, 29 noiembrie, ora 11.00.

Partenerii evenimentului au fost Cercul Militar Bacău, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Judeţeană „Col. Corneliu Chirieş”, Asociaţia Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, Asociaţia Culturală Pro-Basarabia şi Bucovina – Filiala Bacău şi Grupul de Iniţiativă Basarabeană. La simpozion a participat şi Constantin Scripăţ, viceprimar al municipiului Bacău, care a adresat un mesaj din partea primarului Cosmin Necula.

Comunicările prezentate de dr. Marius Alexandru Istina, Elena Moisă, lt.col.(r) Paul Valerian Timofte, Ioan Seniuc, prof.univ.dr.ing. Vasile Puiu şi Neculai Cojocar, au adus în atenţia publicului aspecte privitoare la realizarea statului unitar român, unirea consfinţită prin adunările plebiscitare din 1918, ca rezultat al jertfelor poporului român, fiind paşi extrem de importanţi, necesari pentru progresul societăţii româneşti în perioada interbelică.



Elevi de la Şcoala Gimnazială Luizi Călugăra au prezentat un emoţionant program artistic de poezie şi cântece patriotice, activitatea încheindu-se cu un moment în interpretarea Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri