30 mai 2024
ActualitateParteneriat între Complexul „Laude-Reut” și mediul educational băcăuan

Parteneriat între Complexul „Laude-Reut” și mediul educational băcăuan

La invitația ES Reuven Azar, ambasadorul Statului Israel la București, profesorul Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, a participat la cea de a 18-a ediție a Galei Prieteniei „Laude – Reut”.

În urmă cu 25 de ani, Ronald S. Lauder iniția una dintre cele mai îndrăznețe misiuni educaționale în România. Alături de Tova Ben Nun-Cherbis, punea bazele celei mai cunoscute și mai prestigioase instituții de învățământ privat preuniversitar de azi: Complexul Educațional „Laude-Reut”. Anul acesta, „Laude-Reut”, acum un edificiu educațional multicultural, a sărbătorit 25 de ani de existență.

Prezența profesorului băcăuan la această gala a excelenței în educație, s-a datorat parteneriatului educațional solid dintre Complexul Educațional „Laude-Reut” și mediul educațional băcăuan. Anul trecut școlar, Complexul Educațional „Laude-Reut” a găzduit cea de-a patra și ultima conferință online cu tema „1.700 de ani de istorie și cultură evreo-germană”, o inițiativă a guvernului federal german, care a marcat, printr-o serie de câteva sute de evenimente derulate în întreaga Europă, aniversarea a 17 secole de prezență a comunității evreiești în spațiul geografic și cultural german.



Așadar, din inițiativa profesorului Gabriel Stan, dar și prin implicarea Inspectoratului Școlar Județean  Bacău, reprezentat de inspectorul de specialitate, prof. dr. Jeny Ghioc, 300 de liceeni băcăuani coordonați de profesorii lor de istorie: Oana – Mădălina Cruceanu – Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău, Jeny Ghioc și Cezara Murariu Tănăsache – Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Cel Mare” Bacău, Marinela Lăcrămioara Mihăilă – Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, Radu Mihăilă – Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, Mihaela Elena Prisacariu – Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, Bogdan Romandaș – Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Anca – Ștefania Crăciun și Simona Stoleru – Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” Bacău, Adina Mihaela Volmer – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onești, au participat, în premieră, la acest eveniment.

Manifestarea a fost organizată în România de reprezentanța diplomatică a Germaniei în România, în parteneriat cu Ambasada României la Berlin și Ambasada Israelului la București, alături de Fundația „Magna Cum Laude-Reut”, Fundația „Reut” și Complexul Educațional „Laude-Reut”. Evenimentul le-a oferit tuturor celor implicați ocazia de a se înscrie și la un concurs de eseuri: „Să nu uităm lecțiile trecutului – predarea Holocaustului în România. Combaterea manifestărilor extremismului și antisemitismului.”, desfășurat în perioada 28 ianuarie – 15 martie 2022 și la care au participat liceeni băcăuani, coordonați de prof. Simona Stoleru – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și de prof. Mihaela Adina Volmer – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onești.

La evenimentul de la București, petrecut de curând, au fost prezenți diplomați, politicieni de rang înalt, oameni de afaceri și reprezentanți ai lumii artistice: E.S. Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, Ligia Deca, ministrul Educației, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Sergiu Manea, președinte executiv BCR, Silviu Vexler, deputat, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, E.S. Sorin Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru și Daniel Jinga, manager al Operei Naționale București.

„Prezența noastră la această gală a excelenței în educație confirmă validitatea parteneriatului educațional dintre școlile băcăuane și Complexul Educațional „Laude-Reut”. În anul următor acest parteneriat se va concretiza printr-o altă serie de proiecte și programe, care vor urmări promovarea educației pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”, ne-a informat prof. Gabriel Stan.

 

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri