5 mai 2024
OpiniiEditorialParalele…inegale

Paralele…inegale

Noapte de noapte, câteva zeci de mașini, aproape toate cu număr de Bacău, fac coadă la o porție de cartofi prăjiți sau o chiftea turtită între două jumătăți de chiflă. Tot atunci, alte câteva zeci de bolnavi de Covid – 19 își trag sufletul (la propriu), implorând îndurare Divinității, pentru inconștiența de a nega existența virusului ucigaș și, mai rău, de a nu purta mască de protecție în aglomerările publice.

Alături, șase ore pline, pe schimb, asistentele medicale se coc, tot la propriu, încorsetate în combinezoanele de protecție, cu trei perechi de mănuși puse una pesta alta, cu ochelari de protecție, vizieră și mască, toate purtate la peste 34 de grade Celsius, înregistrate în atmosfera Bacăului.

Prin piețele țărănești, tot felul de lume agitându-se în fața unei grămezi de roșii, castraveți sau vinete, aproape cot lângă cot, și suflând reciproc în cefe, milioane de coronavirusuri zglobii, însetate de a mai pune stăpânire pe bojogii vreunui coronasceptic. La tv, pe canalele de socializare sau în media scrisă, politicieni care se bat cu cărămida-n piept, încercând să le arate eventualilor alegători (din toamna ce probabil că va veni) cât de frumoși sunt ei (doar, în costumele atent alese) și, mai ales, ce vorbe goale mai aruncă-n vânt, în contul următorului mandat.

Pe spital, o macara încropește un heliport, în vreme ce stadionul, numai bun de aterizat urgențe medicale (pe bani mult mai puțini), zace în bălării, de un deceniu și mai mult. Pe bulevard, un țigan își lasă flegma moștenire direct pe asfalt, sub privirile nepăsătoare ale trecătorilor, mulți dintre ei, cu mai mult de 12 clase.

În fața băncilor, într-o liniște mormântală, bancomatele așteaptă nerăbdătoare să fie golite de bani, dacă s-ar putea, chiar folosind cardurile de sănătate sau cele de la farmacii, singurele care la mai pot face concurență pe tărâmul nelimitat al lăcomiei. Pe Litoralul bulgăresc, încă se mai înghesuie să ajungă români, deși o pată maronie a fost semnalată, recent, de presa locală, plutind în vecinătatea plajelor. Și asta în loc să se adăpostească la umbra din balcoane, numărând, în siguranță, cele 7.462 de boabe din punga de orez. Plus – minus.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri